fbpx

”Theodoros”, romanul lui Mircea Cărtărescu, favoritul publicului la Târgul Gaudeamus

Sursă foto: Facebook/Mircea Cărtărescu

Publicul Gaudeamus și-a desemnat favoriții la această ediție, anunță organizatorii. Potrivit acestora, cea mai râvnită carte a târgului a fost, în acest an, volumul „Theodoros”, semnat Mircea Cărtărescu și publicat de Editura Humanitas. Volumul a fost lansat sâmbătă, 10 decembrie, la ediția cu numărul 29 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România.

Top 10 participanți, stabilit tot prin votul publicului:
1. Editura Humanitas
2. Editura Polirom
3. Grupul Editorial ART (prin însumarea opțiunilor pentru editurile Art și Arthur)
4. Grupul Editorial Corint
5. Editura Litera
6. Editura Trei
7. Editura Nemira
8. Bookzone
9. Editura Rao
10. Curtea Veche Publishing

Premiul „Educația”, acordat în mod tradițional unei instituții de învățământ a revenit Academiei de Studii Economice.

Ediţia cu numărul 29 a Târgului de Carte GAUDEAMUS Radio România a avut loc în perioada 7 – 11 decembrie în Pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo. Evenimentul este organizat de Radio România. Proiectul cultural este finanţat de Ministerul Culturii.

Circa 200 de participanți au oferit publicului o gamă extrem de variată de produse editoriale, pe diferite suporturi, adecvate tuturor vârstelor și domeniilor de interes, muzică și jocuri educative. Alături de nume consacrate de zeci de ani în peisajul editorial românesc, s-au regăsit numeroși participanți în premieră la acest eveniment, atât edituri care și-au câștigat deja o binemeritată notorietate, cât și proiecte noi, la început de drum. 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.