fbpx

„Teza pentru licenţă” a lui Titu Maiorescu, susținută în 1861, a fost cumpărată de Universitatea „Titu Maiorescu”

foto: news.ro

Universitatea „Titu Maiorescu” a achiziţionat prin licitaţie publică „teza pentru licenţă” în Drept a lui Titu Maiorescu, susţinută la Universitatea din Paris în 1861, la preţul de 2.000 de euro. Lucrarea va fi expusă permanent pentru public într-un spaţiu special amenajat, potrivit News.ro.

Exemplarul original face parte din ediţia publicată obligatoriu în cadrul susţinerii examenului de licenţă conform regulamentului prestigioasei universităţi şi cuprinde corecturile şi adăugirile olografe ale autorului. Volumul este într-o stare bună de conservare în ciuda trecerii a 162 de ani de la tipărirea sa.

Lucrarea reprezintă o mărturie a rolului pe care l-a jucat educaţia academică de elită în formarea marelui om de cultură. Prezenţa lucrării originale în portofoliul universităţii situate sub patronajul spiritual al lui Titu Maiorescu are un sens exemplar pentru generaţiile prezente şi viitoare de studenţi, pentru care ilustrul fondator trebuie să fie un reper spiritual şi moral.

Sub directa îndrumare a tatălui său, Ion Maiorescu, Titu Maiorescu şi-a făcut din propria educaţie un scop major, pe care l-a urmărit şi l-a îndeplinit cu o tenacitate exemplară şi un pragmatism academic ieşit din comun, frecventând şcoli şi universităţi de prestigiu ale Europei. După absolvirea Academiei Theresianum din Viena ca şef de promoţie, s-a înscris la Universitatea din Berlin şi a obţinut doctoratul în Filosofie la Universitatea din Giessen cu titlul magna cum laude. În anul 1860, şi-a susţinut teza de licenţă în Litere şi Filosofie la Sorbona, iar în 1861 a obţinut licenţa în Drept la Universitatea din Paris.

Teza de licenţă în Drept, cu tema „Du régime dotal”, susţinută, după cum stă scris pe copertă „joi, 28 noiembrie 1861, la orele 2, de către Titu-Liviu Maiorescu, licenţiat în Litere, Membru corespondent al Societăţii Filosofice din Berlin, născut la Craiova (Principatele Unite)”, constituie un moment important al formării marelui om de cultură.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.