fbpx

Terorismul, prizonierii de război și plagiatul, subiecte de studiu pentru elevii care vor alege disciplina Etica aplicată

Noua disciplină opțională Etica aplicată, a cărei programă a fost aprobată, azi, prin ordin de ministru, îi va putea ajuta pe elevii care o aleg să înțeleagă subiecte precum terorismul, migranții, prizonierii de război sau plagiatul.

Conținuturile acestei discipline au fost publicate și ele în Monitorul Oficial. Noua materie școlară se adresează elevilor din clasele a VII-a și a VIII-a. Ea va putea fi aleasă ca disciplină de studiu din anul școlar 2023-2024

Domenii de conţinut Clasa a VII-a/ a VIII-a

Introducere Ce este etica aplicată?
Despre valorile morale
Incertitudinea şi binele comun

Etica şi inteligenţa artificială

Avantaje și limite ale „invaziei” inteligenței artificiale în viața cotidiană

Studii de caz:
– Roboetica (etica pentru roboţi); „Legile roboticii” (I. Asimov)
– Persoana şi robotul
– Device-uri personale (proteze, Siri etc.)
– Hacking-ul
– Tehnologii de machine learning
– Roboţii de război

Etica războiului Problemele morale ale războiului
Studii de caz:
– Terorismul; exemple din istorie și din lumea
contemporană
– Prizonierii de război şi dreptul umanitar (Convenţia de
la Geneva)
– Protecţia bunurilor culturale
– Armele chimice şi bacteriologice

Mijloacele de informare /Informaţia
Etica informaţiei: drepturi de autor, copyright, plagiat; aplicații în viața de școlar
Studii de caz:
– Etica în spaţiul online
– Etica în cunoaşterea academică (frauda intelectuală, plagiatul, drepturile de autor); exemple din viața școlară
– Mass-media (adevăr – neadevăr, manipulare – echidistanţă/imparţialitate)
– Etica jurnalistică

Activităţii şi profesii

Etică în practicarea meseriilor
Studii de caz:
– Etica cercetării ştiinţifice
– Bioetica / Biotehnologia
– Codul de etică medical
– Codul deontologic şi etic al profesorului

Afacerile şi antreprenoriatul

Etica afacerilor: de la Codul lui Hammurabi la economia concurenţială

Studii de caz:
– Avantajele comportamentului etic în afaceri
– Antreprenoriat şi comunitate (protecţia mediulul, mecenatul, responsabilitatea socială); exemple din
comunitatea locală

Etica mediului Ce ne oferă natura?
„Invazia” omului asupra naturii (scurt istoric)
Studiu de caz:
– Nevoi şi interese umane versus distrugerea mediului natural
– Efecte ale distrugerii mediului natural în țara noastră / în comunitatea locală

Relaţiile dintre oameni

Relațiile dintre oameni; tipuri de relații, aspecte etice; importanța comunicării
Relaţia cu instituţiile din comunitate
Egalitate de șanse și echitate

Discriminare versus toleranță
Studii de caz:
– Persoanele defavorizate (economic, cu dizabilităţi etc.)
– Migranţii
– Majoritate şi minorităţi (naţionale, religioase /confesionale etc.)

Notă: Conținuturile și studiile de caz propuse sunt orientative. Acestea vor fi selectate și dezvoltate în acord cu competențele generale și specifice, în relație cu interesele de învățare aleelevilor, cu experiența lor de viață, cu aspecte specifice comunității locale.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.