Târgul de Crăciun de la Sibiu din acest an a fost anulat din cauza creşterii alarmante a numărului îmbolnăvirilor cu SARS-COV-2, a anunțat organizatorul evenimentului. Incidenţa cazurilor în municipiul Sibiu a ajuns la 6,03 cazuri la mia de locuitori, potrivit Agerpres.
„Ştim că vă aşteptaţi ca dintr-o zi într-alta să ne vedeţi instalând căsuţele în centrul oraşului, însă am luat decizia să suspendăm organizarea Târgului de Crăciun. Evoluţia pandemiei este îngrijorătoare, şi orice risc, cât de mic, trebuie eliminat. Ne-am fi dorit să organizăm evenimentul, să încercăm să salvăm ce se poate măcar din Crăciun în acest an ciudat, iar potrivit reglementărilor în vigoare puteam organiza evenimentul.
Ne-am decis, însă, să eliminăm orice fel de risc, oricât de mic ar fi, în speranţa că ne putem aduce contribuţia la încetinirea creşterii numărului de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, ceva ce ar trebui să facem cu toţii, în această perioadă. Noi suntem pregătiţi să organizăm evenimentul, în cazul în care situaţia se va îmbunătăţi vom regândi această decizie, până atunci, aveţi grijă de voi”, au arătat organizatorii, într-o postare pe Facebook.
Conform raportării de luni a Grupului de Comunicare Strategică (GCS), judeţul Sibiu se află între judeţele cu cele mai mari rate de incidenţă cumulată (peste 3) a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile, având per total 4,04 cazuri la 1.000 locuitori, iar la nivelul municipiului Sibiu incidenţa este de 6,03.
Târgul de Crăciun de la Sibiu, organizat din 2007 în Piaţa Mare din centrul istoric al oraşului, era considerat unul dintre cele mai atractive din România, aducând un aport important la industria turistică a oraşului în perioada de la mijlocul lunii noiembrie până la începutul lunii ianuarie. Organizarea manifestării era cofinanţată de către Primăria Sibiu, precizează Agerpres.