fbpx

Swati Mohan, femeia care a condus echipa de ghidare și control a roverului Perseverance

Swati Mohan, femeia care a dat prima dată vestea pământenilor că roverul Perseverance al NASA a ajuns cu succes pe Marte, este și cea care a condus echipa de ghidare și control a misiunii, relatează CNN.

„Touchdown confirmat”, a anunțat ea în aplauzele echipeii de la Jet Propulsion Laboratory al NASA din Pasadena, California.
S-ar putea să o fi văzut în primul rând al camerei de control, cu bindi pe frunte, oferind actualizări constante echipei, pentru debarcarea istorică, precizează jurnaliștii CNN. Dar, înainte de acel moment care i-a ținut cu sufletul la gură pe oamenii de știință și pe spectatori, Mohan a lucrat de ani de zile pentru ca totul să se întâmple.
Mohan, o americană de origine indicană care s-a mutat în Statele Unite când avea un an, este cea responsabilă de conducerea și controlul operațiunilor pentru misiunea roverului Perseverance, acționând ca „ochi și urechi” pentru cea mai sofisticată navă spațială NASA până în prezent.
Mohan este un jucător esențial în efortul de a determina dacă a existat vreodată viață pe ”planeta roșie”.

Pasiunea ei pentru spațiu a început cu Star Trek

Swati Mohan a fost interesată de spațiu de când a văzut primul episod al serialuluii de televiziune Star Trek la vârsta de 9 ani. Acesta I-a deschis curiozitatea pentru frumusețea și întinderea universului.
„Îmi amintesc că m-am gândit că vreau să fac asta. Vreau să găsesc locuri noi și frumoase în univers „, și-a amintit ea într-o sesiune de întrebări și răspunsuri pe site-ul NASA. „Imensitatea spațiului deține atât de multe cunoștințe, încât abia am început să învățăm”.
Totuși, ea a crezut că va crește pentru a deveni pediatru. Abia după ce a participat la prima oră de fizică la vârsta de 16 ani, a început să ia în considerare o carieră în inginerie, ceea ce i-a permis să-și urmeze visele din copilărie de a explora spațiul.

Mohan a continuat să studieze ingineria mecanică și aerospațială la Universitatea Cornell, urmată de un masterat și un doctorat în aeronautică și astronautică la Institutul de Tehnologie din Massachusetts. În cele din urmă, a ajuns la NASA.

1 comment

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.