Includerea astăzi a Legilor educației pe ordinea de zi a Camerei Deputaților a fost rezultatul unui troc politic între PNL și PSD, cealaltă miză fiind numirea lui Valeriu Zgonea la ANCOM, au declarat pentru Educație Privată surse politice.
Potrivit surselor citate, PSD a acceptat ca Legile educației să primească astăzi un vot final în Camera Deputaților abia după ce s-a asigurat că Zgonea va primi președinția ANCOM. Inițial, liderii PNL erau reticenți cu privire la această numire, însă au fost convinși să o aprobe, după ce PSD a condiționat punerea pe ordinea de zi a Legilor educației de confirmarea în funcție a lui Zgonea.
Data inițială anunțată pentru dezbaterea finală a Legilor Deca era 10 iunie, conform unei informări oficiale de pe pagina de internet a Camerei Deputaților.
Conform informațiilor Educație Privată, mai mulți parlamentari s-au interesat, ieri dimineață, în ce stadiu sunt rapoartele finale în legătură cu cele două Legi ale educației. Răspunsul primit de aceștia a fost că documentele sunt în lucru și că mai durează redactarea acestora.
La aproximativ o oră după ce Valeriu Zgonea a primit votul de confirmare la șefia ANCOM, rapoartele finale au fost publicate pe pagina de internet a Camerei Deputaților. Proprietățile documentelor arată că acestea au fost publicate pe site la ora 16:12, respectiv 16:28
Documentele pot fi accesate, integral, aici: