fbpx

VedemJust îi cere Avocatului Poporului să sesizeze CCR pentru a preveni abandonul școlar

sursa foto: www.gazetabt.ro

Asociația Voci pentru Democrație și Justiție solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională a României cu privire la „ordonanța abandonului școlar” – O.U.G. 51/2019. Ea se alătură, astfel, demersului făcut de Federația Elevilor din România.

Comunicatul VedemJust

În prezent, transportul în serviciu public intrajudețean organizat de companiile private este subvenționat de către stat cu 50%, așa cum clar este prevăzut în Legea Educației Naționale nr. 1/2011 la art. 84 alin.1 și 2. Ca urmare, toți elevii au dreptul de a beneficia de tarif redus cu 50% la transportul local în comun (inclusiv între localitățile unui județ) pe tot parcursul anului calendaristic.

Dar, în data de 25 iunie 2019 Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 51 prin care transportul județean este eliminat din sfera serviciilor publice. Aceasta va duce la eliminarea obligativității pe care o au acum transportatorii de a acorda abonamente cu reduceri elevilor. Or, dacă până acum aceste reduceri au fost subvenționate de către stat, de acum elevii vor trebui să suporte în întregime costul acestui transport de la domiciliu către școală și înapoi. VeDem Just atrage astfel atenția că se va mări rata abandonului școlar, care cel puțin în zona rurală este în strânsă legătură și cu decontarea transportului public-privat pentru elevi.

De altfel, Comisia Europeană a relevat că în România 16,1% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani nu au mai mult de 8 clase finalizate, aflându-ne pe un rușinos loc 3 la cea mai mare rată a abandonului școlar timpuriu din U.E.

https://ec.europa.eu/…/20181016_monitor_european_educatie_s…

Așadar, solicităm în mod ferm Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională a României privind neconstituționalitatea ordonanței de urgență a Guvernului și totodată solicităm Guvernului României să reevalueze această situație prezentând toate studiile de impact opiniei publice dat fiind faptul că realitatea sistemului educațional din România ne arată altceva.

https://www.salvaticopiii.ro/…/d1bf394f-8cda-4af2-8437-abc3…

Deasemenea puteți semna petiția lansată de Asociația Elevilor din Constanța​ pe care o regăsiți aici:

https://www.facebook.com/…/a.22434773437…/1287161651431159/….