fbpx

Universitatea Babeș-Bolyai inaugurează șase mini-biblioteci în aer liber, la Cluj-Napoca

Şase căsuţe cu cărţi au fost inaugurate vineri în Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu”, al Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, acestea fiind nişte mini-biblioteci dedicate celor care vor să citească în aer liber sau care vor să împrumute cărţi pentru acasă, anunță AGERPRES.

Potrivit prorectorul UBB, Cristian Litan, cititorii pot şi să aducă, dacă doresc, cărţi în aceste mini-biblioteci din parc, proiectul fiind coordonat în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” din Cluj.

„Această inițiativă accentuează dorința Universității Babeș-Bolyai de a fi mai aproape de comunitate. Prin acest tip de acțiuni dorim să oferim o nouă funcție parcului, să demonstrăm că sportul și lectura fac echipă bună și, totodată, să încurajăm oamenii, în special copiii, să citească din ce în ce mai mult. Dorim să venim și în întâmpinarea celor care își aduc copiii sau nepoții la sport, în parc și care vor putea de acum să își petreacă timpul citind în aer liber în Parcul sportiv universitar „Iuliu Hațieganu” cel mai mare și mai modern campus sportiv universitar din România”, precizează conf. univ. dr. Cristian Litan, prorectorul UBB responsabil cu formarea continuă, învățământul la distanță și frecvență redusă, Editura Presa Universitară Clujeană.

Iniţiativa de înfiinţare a mini-bibliotecilor face parte din seria de evenimente realizate în Săptămâna Naţională a Bibliotecilor, care se desfăşoară în perioada 15-19 aprilie 2019.