pilot
Executivul a aprobat funcționarea unităților de învățământ cu statut de școli–pilot, experimentale și de aplicație, începând cu anul școlar următor, informează Ministerul Educației, într-un comunicat de presă.
Comunicatul, integral:
Începând cu anul școlar 2020-2021, în sistemul de învățământ preuniversitar vor funcționa unități de învățământ cu statut de unități–pilot, experimentale și de aplicație. Decizia a fost adoptată în ședința Guvernului de joi, 16 iulie, și face posibilă pilotarea politicilor publice cu impact real în domeniul educațional.
Rolul unităților de învățământ cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație este de a pune în aplicare și de a evalua proiecte de cercetare educațională, noi modele curriculare și de carieră didactică, în vederea fundamentării de politici publice la nivel național.
Pentru anul școlar 2020-2021, lista unităților de învățământ preuniversitar care vor funcționa ca unități-pilot, experimentale și de aplicație se aprobă prin ordin al ministrului educației și cercetării, până cel târziu la data de 15 august 2020.
De asemenea, Ministerul Educației și Cercetării va aproba metodologia de înființare și funcționare a unităților–pilot, experimentale și de aplicație. Aceasta va cuprinde șapte componente:
Hotărârea de Guvern aprobată astăzi va facilita implementarea obiectivelor strategice ale proiectului România Educată, perceput de către societate ca prioritate critică, cu alte cuvinte, pilotarea unui nou model centrat pe oferta curriculară a fiecărei școli-pilot în parte, în acord cu valorile, profilul absolventului, competențele-cheie și ariile de învățare, definite de Ministerul Educației și Cercetării.