fbpx

Traian Berbeceanu: Școlile și grădinițele din Capitală rămân închise încă 14 zile

Școlile și grădinițele din Capitală vor rămăne închise încă 14 zile, a anunțat prefectul.Traian Berbeceanu, după întrunirea Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență. 

El a precizat că în Capitală nu vor fi introduse restricții suplimentare pentru acest interval de timp.

Berbeceanu a mai spus că decizia a fost luată în unanimitate.

Rata de infectare în București se află, încă peste nivelul de 3 la mie.

CONTEXT

Decizia de aatăzi a CSU fusese anticipată de declarații oficiale, încă din weekend.

Comitetul pentru Situații de Urgență din București va vota luni prelungirea funcționării școlilor în online, anunța, sâmbătă, inspectorul școlar general al Capitalei, Ionel Pușcaș, citat de Digi 24.

„Cu privire la întrebările despre modul în care o să ne desfășuram activitatea luni și în zilele următoare …..cred că este clar pentru toată lumea că, la indicele acesta epidemiologic și la numărul actual al infecțiilor cu Covid, Comitetul pentru Situații de Urgență o să voteze luni prelungirea funcționării școlilor în online”, a anunțat Ionel Pușcaș, citat de Mediafax.

Inspenctoratul Școlar al Municipiului București a solicitat, vineri, Prefecturii o ședință cu tema scenariilor de funcționare a școlilor din Capitală. Anunțul vine în contextul în care  incidența în București a cazurilor de COVID este de 3,73 la mie.

Anunțul ISMB:

🔵Vă informăm că în urma discuțiilor cu reprezentanții DSPMB, la data de 30 octombrie 2020, rata de incidență cumulată calculată la 14 zile a îmbolnăvirilor cu SARS CoV-2 NU a scăzut sub valoarea de 3 la 1000 de locuitori.
🔵Având in vedere situația epidemiologică actuală, ISMB a propus Instituției Prefectului Municipiului București convocarea Comitetului pentru Situații de Urgență, luni 02 noiembrie 2020.
🔵În temeiul Ordinului comun MEC-MS nr. 5487/1494/31.08.2020 si în funcție de recomandările DSPMB, Comitetul pentru Situații de Urgență va hotărî scenariul de funcționare al unităților de învățământ pentru următoarele 14 zile.
Biroul de presă al ISMB