fbpx

O școală din Iași a fost închisă din nou, după ce un angajat a fost diagnosticat cu COVID-19, în prima zi de pregătire a elevilor

În ziua în care elevii din clasele terminale au revenit în clase în vederea pregătirii pentru examene, o școală din Iași a fost închisă din nou, după ce unul dintre angajați a fost diagnosticat cu COVID-19. Este vorba despre Școala Titu Maiorescu.

„Au fost testate 9 persoane de la Şcoala Titu Maiorescu, dintre care opt am ieşit negativ la această testare, iar o persoană a ieşit pozitiv. Rezultatele au venit aseară târziu, drept pentru care am luat luat decizia în cursul nopţii să anunţăm elevii şi părinţii de suspendarea cursurilor de pregătire pentru Evaluarea naţională şi suspendarea activităţilor personalului didactic pentru încheierea situaţiei şcolare. A fost anunţat DSP-ul, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, iar acum aşteptăm ancheta epidemiologică şi vom respecta regulile care ni se vor impune de către DSP”, declarat pentru Ziarul de Iași directorul școlii, Oana-Mirela Ichim.

La rândul său, primarul de Iași, Mihai Chirica, a afirmat că puțini elevi au venit la cursurile de pregătire, în tot orașul.

„Prezenţa elevilor de ani terminali în prima zi a cursurilor de pregătire nu a fost mare. La Liceul Pedagogic nu a fost niciun elev prezent, iar la Colegiul Naţional şi Colegiul Negruzzi, unde sunt foarte mulţi elevi de clasa a VIII-a şi a XII-a, a fost o prezenţă de 30 până la 40 elevi. Aici, ca fel ca şi la colegiile tehnice, sunt mulţi elevi din ani terminali care sunt din afara Iaşiului, iar părinţii nu i-au lăsat să facă naveta dinspre localităţile de domiciliu şi şcolile din oraş. A fost şi o şcoală, precum Şcoala ‘Titu Maiorescu’, unde a fost amânată organizarea de cursuri, acestea menţinându-se în mediul online din cauza unui angajat infectat cu Covid-19”, a declarat primarul Mihai Chirica, citat de AGERPRES.

școală din Iași