fbpx

NEWS ALERT Parlamentul a aprobat dublarea alocațiilor pentru copii

Alocațiile pentru copii vor crește de la 150 la 300 de lei, a decis, azi, Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Proiectul inițiat de PSD a primit 179 voturi ”pentru” și 29 abțineri.

Legea urmează să meargă la Palatul Cotroceni, iar președintele Iohannis va decide dacă o va promulga sau nu. 

Dacă va fi pusă în aplicare, legea va avea un impact bugetar de aproximativ 6 miliarde de lei.

 

„Impactul la buget în cazul alocațiilor pentru copii este de 6 miliarde de lei, ceva mai mult de un miliard de euro. În cazul TVA-ului va fi de 11,8 miliarde. Asta înseamnă, doar din alocații deficitul să se ducă la 4,13 la sută și împreună cu reducerea TVA ne ducem cu deficitul înspre 5 la sută”, a declarat ministrul de Finanțe, Florin Cîțu.