fbpx

Ministrul Educației, mulțumit de sine însuși

Sursă foto: Ziarul de Iași

Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a declarat luni că este mulţumit de activitatea pe care a desfăşurat-o la minister şi consideră că până acum şi-a făcut „bine treaba”.

„Eu aş spune că sunt mulţumit. Am făcut un raport de activitate amplu, l-am prezentat doamnei prim-ministru şi intenţionez să îl prezint şi public pe site-ul ministerului şi veţi vedea acolo toate realizările”, a spus ministrul, citat de Agerpres. Valentin Popa a fost prezent la deschiderea anului universitar la UPB.

Întrebat dacă îi este teamă că ar putea să se afle pe lista miniştrilor care vor fi remaniaţi, Popa a răspuns: „De ce să îmi fie teamă? Atât timp cât doamna prim-ministru va avea nevoie de mine, mă va ţine în Guvern. Când va considera că nu îmi fac treaba, mă va remania. În momentul de faţă consider că mi-am făcut bine treaba”.