fbpx

În Bucuresți s-a deschis prima ceainărie în care servesc tinerii cu sindromul Down

S-a inaugurat Fitoceaoinăria SanThé , unde persoanele care vor servi deliciile din meniu vor fi chiar tineri cu sindrom Down. Proiectul este inițiat de Asociația Down Plus împreună cu Primăria Municipiului București și susținut prin Direcția  Generală pentru Asistență Socială.

Proiectul pilot reprezintă o premieră pentru România și are ca scop identificarea și dezvoltarea abilităților tinerilor cu sindrom Down, asigurarea unui mediu social adecvat persoanelor cu această afecțiune, precum și o șansă pentru tinerii cu dizabilități. Această acțiune are ca scop incluziunea socială a acestora, dar și integrarea lor în câmpul muncii.

Fitoceainăria SanThé va funcționa într-un regim special de voluntariat susținut de tinerii cu dizabilități. Programul în care se vor putea face rezervări va fi săptămânal, de joi până duminică, în intervalul orar 14.00-20.00. Cu toate acestea, se vor putea face rezervări telefonice și în afara programului menționat pentru evenimente speciale. Pentru produsele consumate se vor putea face donații, după cum ne specifică Asociația Down Plus.

Ultima statistică arată că în România trăiesc circa 75.000 de persoane cu Down, așa că demersul este unul îmbucurător pentru România.

Una dintre gazde se numește Anca și a fost diagnosticată cu sindromul Down de când era bebeluș. În pofida acestui impediment , ea este mereu atentă, veselă și bucuroasă că va întâmpina și servi mai multe persoane. Tânara  a declarat pentru Europa Fm că propunerea de muncă a încântat-o imediat, scopul ei fiind unul bine definit: „Să pot să servesc ceaiul sau cafeaua și să văd oamenii bucuroși pe lângă mine”.