fbpx

Guvernul desființează Institutul Revoluției, condus de Ion Iliescu și Gelu Voican-Voiculescu

Premierul Ludovic Orban a aprobat introducerea pe ordinea de zi a ultimei ședințe de Guvern din acest an un proiect de ordonanță de urgență privind desființarea Institutului Revoluției, condus de Ion Iliescu. Solicitarea a fost făcută, la începutul ședinței de Guvern, de șeful SGG, Antonel Tănase, anunță Hotnews.

„Domnule prim-ministru, vă rog să fiți de acord cu introducerea pe ordinea suplimentară cu un proiect de ordonanță de urgență privind desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, condus de primul președinte, de Ion Iliescu”, a spus secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase.

„Aprob”, a fost replica lui Orban.

Institutul Revoluției a fost în centrul unui scandal public în cursul acestei luni, odată cu apariția informației că intenționa să organizeze un spectacol pentru a sărbători evenimentele din Decembrie 1989. Atât Ion Iliescu, cât și Gelu Voican-Voiculescu sunt trimiși în judecată pentru crime împotriva umanității, în Dosarul Revoluției.

Despre Intitutul Revoluției

Potrivit Legii 556/2004, Institutul are ca obiect de activitate analiza ştiinţifică a premiselor, desfăşurării şi efectelor – în plan politic, economic şi social – ale Revoluţiei române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective şi cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a ţării noastre.

ARTICOLUL 3

Pentru realizarea obiectului de activitate şi a scopului activităţii sale Institutul organizează culegerea, arhivarea, cercetarea şi publicarea documentelor referitoare la Revoluţia română din decembrie 1989, având următoarele atribuţii principale:

  1. în domeniul documentării:
  2. a) solicită şi achiziţionează contra cost, respectiv primeşte prin transfer sau ca donaţie, orice mărturie, publicaţie ori document al Revoluţiei române din decembrie 1989 sau despre aceasta;
  3. b) organizează sub egidă proprie şi coordonează arhiva, biblioteca, precum şi un muzeu naţional al Revoluţiei române din decembrie 1989, prin preluarea documentelor despre aceasta, existente în original sau în copie, pe orice tip de suport, de la alte instituţii ale statului care au întreprins studii şi cercetări privind acest eveniment;
  4. c) constituie un fond public documentar cuprinzând publicaţii, cărţi, colecţii de reviste, ziare, manifeste, imagini foto şi video şi orice alte înscrisuri legate de premisele, desfăşurarea propriu-zisă şi evocarea Revoluţiei române din decembrie 1989;
  5. în domeniul cercetării: