fbpx

Bilanțul ministrului Anisie: ”Am speranța unui an 2020 plin cu și mai multe #faptebune pentru învățământ”

Ministrul Educației, Monica Anisie a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj despre realizările după două luni de mandat și ce își propune pentru anul care urmează:

Dragi elevi și studenți,
Stimați profesori și părinți,

Sfârșitul de an îmi oferă prilejul de a trece în revistă câteva dintre cele mai importante fapte pe care le-am realizat în aceste două luni de mandat. Iar cu ajutorul și încrederea dumneavoastră, am speranța unui an 2020 plin cu și mai multe #faptebune pentru învățământul românesc.
Mandatul meu de ministru al Educației și Cercetării îi are în centru pe cei mai importanți actori ai sistemului: elevii și studenții.
Bilanț după 2 luni de mandat:
1. Am „tăiat hârtii”. Am identificat și am decis eliminarea și simplificarea unor documente, în vederea eficientizării procesului de predare – învățare – evaluare.
2. Am dublat numărul unităților de învățământ în cadrul programului-pilot “masa caldă”.
3. Am demarat licitația pentru manualele pentru clasa a VIII-a.
4. Am asigurat cadrul legal pentru funcționarea în bune condiții a școlilor doctorale.
5. Am mărit bursa profesională pentru elevii din învățământul profesional dual.
6. Am achitat restanțele la programele Agenției Spațiale Europene (ESA), după ce, timp de 3 ani, PSD a ignorat cercetarea în România.
7. Am reparat nedreptatea făcută elevilor de clasa a VIII-a prin revenirea la forma inițială a metodologiei de admitere în liceu.

Într-un stat în care normalitatea trebuie să primeze, educația este soluția!

#educațiaestesolutia
#Româniaeducată

 

Monica Cristina Anisie este ministrul Educației și Cercetării începând cu 4 noiembrie 2019.