fbpx

Elevii primesc gratuitate pe transportul local în comun și intrare liberă la muzee, filme și spectacole

Elevii din învățământul obligatoriu, dar și profesional și liceal, vor avea gratuitate pentru transportul local în comun de suprafață, naval și subteran, precum și pentru transportul rutier județean și interjudețean, feroviar și naval, anunță Profit.ro. Totodată, toți elevii vor intra gratuit la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă sau film și la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice.

Prevederile apar într-un proiect de act normativ care mosifică Legea Educației. Proiectul a fost adoptat, azi, de Senat și va merge la președintele Klaus Iohannis, pentru promulgare.

”Elevii din învățământul obligatoriu, profesional și liceal acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate pentru transportul local în comun de suprafață naval și subteran precum și pentru transportul rutier județean și interjudețean, feroviar și naval, pe tot parcursul anului calendaristic”, stabilește proiectul adoptat, conform unor amendamente depuse de senatorii PSD. Consiliile județene și consiliile locale vor organiza transportul public în vederea asigurării transportului elevilor spre școli.

Care erau reglementările legale, până acum

Legea educației naționale nr. 1/2011

Art. 84 – „(3) Elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă, din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi. Decontarea se realizează pe baza documentelor justificative, emise de operatorii de transport rutier.

(3A1) Elevilor de nivel liceal care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu la filiera/profilul/specializarea solicitată li se decontează cheltuielile de transport în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus- întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă, din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi. Decontarea se realizează pe baza documentelor justificative, emise de operatorii de transport rutier. “