fbpx

G4Media.ro: Scriitorul Paul Goma a murit din cauza COVID-19

Mariana Sipoș, biografa lui Paul Goma și confidenta disidentului în ultima parte a vieții, anunță într-un comunicat remis G4Media.ro că scriitorul, în vârstă de 84 de ani, a murit în noaptea din 24 spre 25 martie din cauza infecției cu coronavirus. Potrivit sursei citate, scriitorul era internat într-un spital parizian.

Despre Paul Goma

Paul Goma (n. , este un scriitor român, refugiat politic la Paris, anticomunist, liderul Mișcării pentru drepturile omului din 1977 în România.

Goma s-a născut în Basarabia ca al doilea fiu al unei familii de învățători români. Odată cu cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.

În mai 1952, elev în clasa a zecea a liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost reținut opt zile la Securitate și exmatriculat din toate școlile din țară, deoarece susținuse în școală cauza unor persoane arestate și anchetate sub acuzația de anticomunism. A reușit să se înscrie la liceul „Radu Negru” din Făgăraș, pe care l-a absolvit în iunie 1953.

În 1954 a susținut simultan examenele de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”. A reușit la amândouă, dar l-a ales pe ultimul. Între timp Goma devenise membru al Uniunii Tineretului Muncitor (UTM). În toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii și cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafița, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov și după înfrângerea revoluției maghiare din 1956, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM, după care a fost arestat și acuzat de „tentativă de organizare de manifestație ostilă”. În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, la Lătești, azi Bordușani, din județul Ialomița, unde a rămas până în 1963.

Neputându-se reînmatricula în anul III la Institutul „Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de admitere la facultatea de filologie a Universității din București.

Din cauza romanului „Ostinato”, amplu cenzurat în România și publicat integral în Germania Federală, la editura Suhrkamp a fost propus în 1971 pentru excludere din PCR, în care se înscrisese în august 1968. Un an mai devreme, la Radio Europa Liberă fuseseră citite fragmente din romanul lui Goma Ușa (noastră cea de toate zilele).

În martie 1977, a publicat în revista „România literară” un scurt articol, „Pământ de flori”, în care se referă la urmările dezastruosului cutremur de pământ de la 4 martie 1977.

În ianuarie 1977, Goma a trimis o scrisoare de solidarizare cu Charta 77 a cehoslovacilor, apoi o scrisoare deschisă lui N. Ceaușescu și, pe 8 februarie, o scrisoare deschisă adresată Conferinței de la Belgrad, semnată de peste 420 de persoane. Pentru aceste trei scrisori în care se cerea guvernului României respectarea drepturilor omului și care au fost difuzate de Radio Europa Liberă și de presa occidentală a fost urmărit, arestat și maltratat de Securitate dar eliberat la intrevențiile din Occident, repertoriat de organizația neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty International.

Exilul

La 20 noiembrie 1977 lui Goma, soției și copilului, le-a fost retrasă cetățenia română și au fost expulzați din România. Ajunși la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a lui Nicolae Ceaușescu. A sprijinit înființarea, în 1979, a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), comparabil cu sindicatul polonez liber Solidarność. Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unei tentative de asasinat – unui atac cu colet-capcană – pusă la cale de regimul de la București.

Paul Goma a fost exclus în 1977 din Uniunea Scriitorilor din România.

Goma este în prezent cetățean român, conform unei informări a Ministerului de Interne.

Lupta sa împotriva comunismului a luat cu timpul un aspect din ce în ce mai naționalist și eurosceptic și în 1980 a refuzat cetățenia franceză dar, scriitorul Andrei Țurcanu a anunțat joi, 25 aprilie 2013, că Paul Goma a primit cetățenia Republicii Moldova.

Sursă informații: Wikipedia