fbpx

CNCAV: A fost eliminată restricția de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca în România

În urma recomandărilor Grupului Științific și Medical din cadrul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a Ministerului Sănătății și a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), s-a luat decizia renunțării la restricția de vârstă pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca, a anunțat CNCAV într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, măsura vine ca urmare a apariției noilor date științifice, a experienței și deciziilor altor state europene, precum și a recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2, sens în care vaccinul AstraZeneca poate fi administrat adulților cu vârsta peste 18 ani, conform rezumatului caracteristicilor produsului. Vaccinul determină sistemul imunitar al organismului să producă anticorpi și globule albe specializate care acționează împotriva virusului, oferind astfel protecție împotriva COVID-19. Pentru imunizare, se administrează două doze de vaccin, după un interval cuprins între 4-12 săptămâni de la prima doză.

Info Background
Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat, la 29 ianuarie 2021, acordarea autorizației condiționate de punere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19, dezvoltat de compania AstraZeneca. Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA a evaluat datele privind calitatea, siguranța și eficacitatea vaccinului și a recomandat prin consens acordarea de către Comisia Europeană a autorizației condiționate de punere pe piață.
Vaccinul AstraZeneca este al III-lea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene și, implicit, în România.

 

Coordonatorul campaniei naţionale de imunizare împotriva noului coronavirus, col dr Valeriu Gheorghiţă, a declarat că luni, 8 martie, se va decide de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) în privinţa ridicării limitării de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca, acest prag fiind în prezent fixat la maximum 55 de ani, relata, ieri, Agerpres.

„Pentru vaccinul de la AstraZeneca, săptămâna aceasta, chiar mâine, vom decide dacă ridicăm sau nu limita de vârstă. Vom avea o întrunire atât la nivelul Comitetului Naţional, vom avea şi punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii şi al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, iar de mâine vom anunţa oficial care va fi decizia faţă de limitarea de vârstă la vaccinul AstraZeneca”, a afirmat Gheorghiţă duminică seara, într-un interviu la postul Antena 3.

El a adăugat că se ia în calcul, practic, eliminarea limitărilor de vârstă, decizia fiind bazată pe datele ştiinţifice.

restricția de vârstă