fbpx

Ştefan Pălărie (USR): Trebuie să terminăm cu viziunea asta despre educație – ca o junglă din care scapă cine poate

Ștefan Pălărie

Senatorul ISR Ștefan Pălărie critică modul în care autoritățile se raportează la finanțarea educației din România – ” ca o junglă din care scapă cine poate”.

Ce spune Pălărie:

Imaginați-vă un popor ca pe un copil, care are nevoie de educație pentru a crește, pentru a crede în el sau pentru a prospera în viață. Dacă-i tai educația, nu doar că nu crezi în el, dar îți bați joc de viitorul lui.
Iar noi suntem din păcate în a doua situație, cea cu bătaia de joc: Guvernul a aprobat un plan pentru finanțele publice pe următorii 50 de ani (!) în care educația va rămâne la 2,4% din PIB. Doar 2,4%! Atât. Asta e viziunea contabilă și lipsită de orice leadership a guvernanților.
Este un mare semnal de alarmă.
Nu se poate să rămână așa, doar să trăim și să băltim. Lucrurile nu pot rămâne așa. Ar fi o condamnare pentru generații. Le solicit, cu toată responsabilitatea, premierului, dar și ministrului educației, să iasă public să explice acest memorandum anti-educație, anti-viitor, anti-dezvoltare.
Când noi vorbim de creșteri de salarii pentru profesori sau de bani mai mulți din PIB, nu este „populism” sau demagogie: este o viziune despre cum trebuie să crească România. De unde vrei să vină ingineri de sisteme, inovații sau, deopotrivă, oameni cu bune calificări într-o meserie? De unde vrei să vină buni specialiști în administrație publică ori dascăli moderni pentru copiii noștri?
De unde? Pentru că lucrurile astea NU SE CUMPĂRĂ în piață sau la talcioc. Nu le transferi ca la fotbal. Ți le construiești cu greu în timp sau nu le vei avea niciodată.
Trebuie să terminăm cu viziunea asta despre educație – ca o junglă din care scapă cine poate.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.