


Guvernul spaniol intenționează să interzică accesul la rețelele de socializare persoanelor cu vârsta sub 16 ani, pentru a le proteja de expunerea la conținut inadecvat, a anunțat marți premierul socialist Pedro Sánchez, aflat în vizită la Dubai.
„Spania va interzice accesul la rețelele de socializare pentru minorii sub 16 ani”, a declarat Sánchez într-un discurs ținut la Summitul mondial al guvernelor care se desfășoară în Emiratele Arabe Unite, potrivit News.ro.
Liderul spaniol a subliniat că platformele vor trebui să implementeze sisteme eficiente de verificare a vârstei. „Nu doar căsuțe de bifat, ci bariere reale care funcționează”, a precizat el.
„Astăzi, copiii noștri sunt expuși unui spațiu în care nu ar trebui să navigheze singuri”, un spațiu al „dependenței, abuzului, pornografiei, manipulării și violenței”, a enumerat premierul spaniol.
Sánchez a anunțat, de asemenea, modificări legislative prin care conducătorii platformelor vor fi trasați la răspundere legală pentru infracțiunile comise pe site-urile lor.
„Directorii executivi ai acestor platforme tehnologice vor fi expuși răspunderii penale pentru că nu au șters conținutul ilegal sau care incită la ură”, a afirmat el.
Premierul spaniol indicase deja în noiembrie intenția de a ridica la 16 ani vârsta minimă pentru accesul la rețelele de socializare, însă a precizat acum că ideea face parte dintr-un set de cinci măsuri concrete care vor fi adoptate „începând de săptămâna viitoare”.
Președintele guvernului spaniol nu dispune de majoritate parlamentară și se confruntă în ultima perioadă cu dificultăți în obținerea sprijinului necesar pentru adoptarea legilor, ceea ce ar putea complica aplicarea acestor măsuri.
Australia a fost prima țară care a interzis rețelele de socializare pentru persoanele sub 16 ani în decembrie 2024, iar alte state precum Franța sau Portugalia au încercat să urmeze exemplul, însă punerea în aplicare a unei astfel de măsuri rămâne o provocare tehnică și legislativă semnificativă.
În România, dezbaterea pe acest subiect a început după un mesaj publicat de Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, care le cere autorităților să aibă curajul de a limita accesul copiilor la social media.