fbpx

Solicitarea Ministerului Educației de a prelua Cetatea Brașov, scoasă de pe ordinea de zi a Guvernului

foto: Facebook/Primăria Municipiului Brașov

Guvernul României a scos de pe ordinea de zi a ședinței de joi discutarea solicitării Ministerului Educației de a prelua Cetatea Brașov. Aceeași dorință o are și Ministerul Afcerilor Interne. Subiectul nu s-a încheiat, ci va fi discutat ulterior, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. Pe de altă parte, ministrul Finanțelor spune că monumentul va fi cedat Primăriei Brașov.

„Urmează să se mai analizeze această decizie. Va fi un dialog interinstituțional între instituțiile centrale și cele locale”, a anunțat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la finalul ședinței.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a precizat că a avut o discuție cu rectorul Universității Transilvania din Brașov, Ion Abrudan, care și-a exprimat disponobilitatea de a prelua acest obiectiv și urmează să analizeze situația.

Pe de altă parte, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat joi pentru G4Media că vor începe discuții cu autoritățile locale pentru ca monumentul istoric să le fie cedat.

Primarul Brașovului, Allen Coliban, a fost cel care a anunțat public, ieri, intenția Ministerului Educației de a prelua Cetatea Brașov pentru a o transfera Universității Transilvania. Edilul sugerează că ministerul e incapabil să administreze clădiri, dând exemplu starea în care se află o bază sportivă. Și ministerul condus de Lucian Bode își dorește cetatea, peste 5.000 de persoane reacționând prin semnarea unei petiții pentru ca monumentul să ajungă în proprietatea autorităților locale. Primăria Brașov a câștigat în instanță, după șapte ani, procesul privind trecerea imobilului din domeniul privat în cel public și dorește să îl reabiliteze pentru a-l integra în circuitul turistic.

Primarul municipiului Brașov spune că a avut o discuție cu rectorul Universității Transilvania pe acest subiect:

„Am avut un dialog cu domnul rector Ioan Abrudan. Mi-a confirmat că interesul exprimat a fost doar în contextul de a nu lăsa imobilul să ajungă la MAI și am agreat amândoi că normal ar fi ca Cetățuia să ajungă în proprietatea Municipiului Brașov. Sunt convins, pe de o parte, că nevoile de dezvoltare ale celei mai mari universități din regiunea Centru, Universitatea Transilvania, pot fi acoperite, mai simplu, prin proiectele aflate în stand-by (ex: proiectul de campus nou, pentru care Universitatea a primit, prin Parlament, în 2008, 30 de hectare de teren în zona Bartolomeu – Avantgarden). Pe de altă parte, suntem deschiși în a colabora cu Universitatea atât în proiecte de cercetare/restaurare, cât și în organizarea de evenimente la Cetățuie, odată ce o vom primi în patrimoniul Municipiului”, mai spune primarul Coliban într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

Primarul oraşului Braşov îl acuza la sfârșitul lunii februarie pe ministrul Lucian Bode că vrea să ia abuziv Cetatea Braşov. Edilul a afirmat că, deşi a existat un câştig în instanţă în luna noiembrie a anului trecut prin care cetatea să fie luată în administrare de primărie, Guvernul a întârziat în realizarea documentelor oficiale în acest sens.

„Cine ieri fura din carte, astăzi fură o cetate! Ministrul Bode vrea să ia Cetatea Braşovului la MAI! Primăria Municipiului Braşov, prin avocat, a recâştigat, în instanţă, Cetatea Braşovului în domeniul public al statului român (într-un litigiu cu ARO şi SIF). Un proces în care statul român, prin Guvernul României, nu s-a prezentat să îşi apere interesul. Decizia a devenit definitivă în noiembrie 2022. Guvernul promisese, prin documente oficiale, că va transfera Cetatea în proprietatea Municipiului Braşov imediat ce hotărârea de instanţă va rămâne definitivă. Iată însă că Ministerul Afacerilor Interne intră pe fir şi vrea să îşi treacă în patrimoniul propriu Cetatea! Voci din MAI spun că este o ambiţie personală a domnului Bode, motivată de războiul politic pe care îl duce cu toţi cei care îi cerem demisia pentru furtul intelectual dovedit. Pe scurt, un abuz în serviciu”, a scris Allen Coliban pe Facebook.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.