
Un bărbat din Dâmbovița s-a urcat băut la volanul unui autobuz școlar. Șoferul a fost amendat și lăsat fără permis.
Șoferul autobuzului școlar a fost tras pe dreapta, luni de dimineață, în urma unui control de rutină, scrie dbonline.ro.
După ce a fost testat cu aparatul etilotest, șoferul autovehiculului, un bărbat de 47 de ani, a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„În această dimineață, 27 mai, în jurul orei 07:35, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au oprit pentru control, pe drumul național 61, în Găești, un autovehicul destinat transportului școlar.
Conducătorul auto, în vârstă de 47 de ani, a fost testat pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice, fiind indicat cu un rezultat cu valoarea de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au transmis polițiștii dâmbovițeni.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.485 de lei, conform prevederilor art. 102 alin. (3) lit. a din O.U.G. nr. 195/2002.
Întrucât bărbatul ar fi pus în pericol siguranța participanților la trafic, ca măsură complementară s-a dispus reținerea permisului de conducere pentru 90 de zile.
Un primar transportă elevii la școală, după ce șoferul microbuzului a fost prins băut la volan