Sindicatele îl întreabă pe David ce înseamnă „momentul acordării voucherelor” de vacanță

ID 342981080 © Wirestock | Dreamstime.com

FSLI și FSE Spiru Haret i-au transmis ministrului Daniel David o adresă în care îl întreabă care a fost intenția de reglementare prin utilizarea sintagmei „momentul acordării voucherelor” Regulamentul privind acordarea voucherelor de vacanţă în școli.

În documentul obținut de Educație Privată, organizațiile sindicale susțin că există riscul riscul apariției unor situații discriminatorii, dar și a unor probleme de aplicare a Regulamentului, din cauza neclarităților cu privire la sensul acestei sintagme. 

Care sunt motivele de posibile confuzii, invocate de sindicate în documentul citat:

La art. 3 din Regulamentul anterior menționat se prevede:
„(1) Beneficiază de vouchere de vacanţă persoanele care desfăşoară efectiv activitate în unităţile/instituţiile prevăzute la art. 1, la momentul acordării voucherelor de vacanţă.
(5) În anul 2025 se acordă vouchere de vacanţă personalului din învăţământ ale cărui salarii nete sunt de până la 8.000 de lei inclusiv, prin raportare la salariul net cuvenit funcţiei de bază din luna acordării acestora.”

În același timp, însă, art. 6 din același Regulament dispune: „Art. 6. Salariaţii care solicită vouchere de vacanţă pentru anul 2025 depun o declaraţie scrisă în acest sens la unitatea/instituţia angajatoare, conform modelului prevăzut în anexă.

Declaraţia se depune în termen de 30 de zile de la data publicării prezentului regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
Din punct de vedere lingvistic/semantic, „momentul acordării voucherelor” este momentul alimentării suportului electronic cu suma cuvenită salariatului.

Această ipoteză este confirmată, pe de o parte, de necesitatea depunerii declarației de la art. 6 (în absența căreia voucherele nu se pot acorda), cât și de prevederile exprese ale art. 8 alin. (2), potrivit cărora inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației și Cercetării „sumele necesare pentru acordarea voucherelor de vacanță până la data de 15 octombrie 2025”,

În raport de aceste dispoziții, momentul acordării voucherelor este cel mai devreme a doua jumătate a lunii octombrie 2025.

Însă, există situații în care o persoană care desfășoară efectiv activitate după data de 15 octombrie nu are calitate de salariat sau are contractul de muncă suspendat în intervalul 05.09.-04.10.2025, astfel că se află în imposibilitate de a depune declarația prevăzută la art. 6 până la data de 4 octombrie (la expirarea termenului de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822/05.09.2025).

Adresa poate fi accesată, integral aici: FSLI+FSESH – probleme aplicare OMEC 5730

Foto: ID 342981080 © Wirestock | Dreamstime.com

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.