fbpx

Sibiu: Un tânăr decedat din cauza Covid-19 avea certificat fals de vaccinare

Unul dintre pacienţii care au decedat în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) COVID-19 a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu a fost un tânăr care, înainte să piardă lupta cu boala, le-a mărturisit medicilor că el are un certificat fals de vaccinare și de fapt nu s-a imunizat, a declarat marţi, pentru AGERPRES, coordonatoarea secţiei, medicul Ioana Codru.

Întrebată ce a impresionat-o cel mai mult de la debutul valului 4, la pacienţii cu COVID-19, coordonatoarea Secţiei ATI COVID-19 de la SCJU Sibiu a spus: „Din păcate, am avut pacienţi care au circulat prin Europa cu certificate false de vaccinare. În final, pacienţii au recunoscut asta, ne-au spus-o ei spontan. (…) Am avut un pacient (cu certificat fals de vaccinare – n.r.) care a şi murit din păcate şi era şi tânăr„.

Medicii le transmit celor care au dat un astfel de certificat fals de vaccinare să se gândească în primul rând la familia celui care primeşte un asemenea document şi riscă să moară, dacă se infectează.

„Nu ştiu despre cine e vorba sau cum au fost obţinute aceste certificate, dar (cei care oferă certificate false de vaccinare – n.r.) să inspire adânc şi să se gândească de două ori şi poate să se pună în locul familiilor acelora (care ajung la ATI – n.r.)”, a avertizat medicul Ioana Codru.

Ea recunoaşte că în momentul în care s-a confruntat cu un bolnav care şi-a făcut rost de un certificat de vaccinare, fără să se fi imunizat, a simţit „o dezamăgire profundă”.

„E o dezamăgire profundă, pentru că este o ruptură între noi şi cei care încearcă să fenteze”, spune Ioana Codru.

În prezent, în cele 18 paturi de Terapie Intensivă de la SCJU Sibiu sunt aproape numai pacienţi cu COVID-19 nevaccinaţi.

„Avem, în momentul acesta, aproape exclusiv numai nevaccinaţi. Pacienţii care au fost vaccinaţi şi au ajuns în ATI, în general, au avut evoluţie mult mai bună, iar cei care totuşi au decedat au avut o patologie asociată extrem de importantă şi, în general, o vârstă înaintată. (…) Şi pacienţii pe care îi avem şi acum internaţi ne cer vaccinurile acum. Şi li se spune că la momentul ajungerii în ATI nu avem ce să facem ca prevenţie”, mărturiseşte medicul Ioana Codru.

1 comment

  1. Dorin Ciobîca spune:

    Unde vedem că românul se descurcă, nu ca fraierii ăia care așteaptă lumina verde la semafor.

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.