fbpx

Semnal de alarmă: Lipsesc de pe piață antibioticele pentru copii – Asociația Farmaciilor Independente Ethica

Photo 32936074 / Child Flu © Mauricio Jordan De Souza Coelho | Dreamstime.com

În plin sezon al infecțiilor respiratorii acute, Asociația Farmaciilor Independente Ethica reclamă lipsa de reacție a autorităților la absența antibioticelor de pe piața din România, în special a celor pentru copii.

Comunicatul Asociației, integral:

În ultimii ani, Asociația Farmaciilor Independente Ethica (AFIE) a sesizat constant autoritățile despre lipsa medicamentelor de pe piață, multe dintre ele fără un produs similar pe piață (generic). Astăzi însă tragem un semnal public de alarmă deoarece situația din această toamnă este fără precedent în țara noastră și autoritățile nu se implică în rezolvarea acestei crize. În plin sezon rece, în România lipsesc antibioticele, în special cele pentru copii.

„Odată cu începerea școlii și întoarcerea copiilor în colectivități, suprapuse peste sezonul rece, infecțiile respiratorii acute sunt din ce în ce mai întâlnite și realitatea cruntă este că nu avem cu ce să tratăm copiii care au nevoie de antibiotic. Vorbim de cazuri concrete de copii care se recuperează foarte greu sau necesită internare pentru că banalele antibiotice, în special siropuri sau suspensii orale de uz pediatric, nu se găsesc. Este o situație extrem de gravă, iar noi ca farmaciști ne vedem neputincioși în a o rezolva”, a declarat farm. Cristina Pavel, președinte al Asociației Farmaciilor Independente Ethica.

Farmaciile comunitare fac constant eforturi pentru a se aproviziona corespunzător cu medicamentele necesare – și prin eforturi înțelegem faptul că o foarte mare parte a timpului unui farmacist este ocupată cu procurarea de medicamente – fie discutând cu fiecare distribuitor în parte, fie direct cu producătorii, fie întrebând alți colegi farmaciști, fie chiar prin sesizări către Agenția Națională a Medicamentului. Cu toate acestea, nu de puține ori se întâmplă ca anumite produse să nu se găsească pentru o perioadă de timp mai lungă sau în anumite regiuni geografice.

„Ca farmacist, care lucrez zi de zi cu pacienții, la fel ca și colegii mei, mi-e teamă să mă gândesc ce se va întâmpla dacă situația nu se va rezolva curând. Pacienții sau aparținătorii de foarte multe ori sunt nevoiți să se întoarcă la medic pentru a li se schimba tratamentul din cauza lipsei produselor sau sunt nevoiți să parcurgă zeci de kilometri în speranța că vor găsi medicamentele necesare pe stocul vreunei farmacii. Probabil, dacă situația nu se rezolvă, vom vedea mult mai multe cazuri agravate, mult mai mulți copii la urgențe sau internați în spital pentru afecțiuni care puteau fi tratate acasă. Autoritățile trebuie să fie informate și trebuie să ia măsuri pentru minimizarea efectelor acestei crize și pentru a readuce pe piața din România cantitățile necesare de antibiotice.”, a mai declarat farm. Cristina Pavel, președinte AFIE.

Asociația Farmaciilor Independente Ethica face un apel public prin care solicită autorităților, Ministerului Sănătății și Agenției Naționale a Medicamentului, să rezolve această situație gravă cu care părinții copiilor se confruntă și care poate să aibă efecte importante în sănătatea acestor copii pe termen lung.

„Un alt produs care lipsește în ultima perioadă, cu un impact semnificativ asupra persoanelor care suferă de afecțiuni din sfera neurologică sau psihiatrică, este carbamazepina. Chiar dacă în ultima lună, produsul a început să reapară în stocuri, din păcate cantitățile sunt insuficiente pentru nevoia pacienților, iar de multe ori farmaciile sunt condiționate de achiziționarea a altor produse pentru a putea procura carbamazepina.”, a completat farm. Cristina Pavel, președinte AFIE.

Mai mult, discontinuități ale numeroase medicamente, în special a celor ieftine, sunt din nou anunțate de către producătorii de medicamente, ceea ce pune o și mai mare presiune asupra farmaciilor pentru a se aproviziona și un pericol imens pentru sănătatea pacienților, care riscă să nu mai găsească tratamentul necesar sau să fie necesare multiple vizite la medicul de familie și medicul specialist pentru a li se schimba terapia. Necesitatea unei reale reforme și a unor politici publice în domeniul medicamentelor este vitală pentru sănătatea publică și individuală a fiecărui pacient.

Exemple de medicamente de uz pediatric care lipsesc de pe piață sau se găsesc în cantități insuficiente (în special sub formă de sirop sau suspensie orală): amoxicilină cu acid clavulanic, cefuroximă, cefaclor, cefalexină, claritromicină, fenoximetilpenicilină, chiar și ibuprofen sirop.

Sursă foto: https://www.dreamstime.com/stock-images-sneezing-child-bed-suffering-allergy-flu-image32936074

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.