


Florian Lixandru, șeful ISMB, a anunțat că inspecția școlară în anul școlar următor va urmări cu precădere ideea de a combate absenteismul elevilor și al profesorilor la cursuri.
”Sunt preocupat de creșterea gradului de participare la cursuri pentru că sunt situații în care, în anumite unități de învățământ, întâlnim o rată de absenteism foarte ridicată și atunci inspecția școlară pentru anul școlar 2025-2026 va urmări cu precădere aceste aspecte: creșterea gradului de participare a elevilor la cursuri, creșterea gradului de participare a cadrelor didactice pentru că ne confruntăm și cu problema aceasta, absenteism din partea cadrelor didactice. Este un cerc vicios. Trebuie să vedem care sunt cauzele care conduc la astfel de situații”, a declarat Lixandru, într-un interviu acordat DC News.
Prof. Florian Lixandru a explicat că dorește extinderea proiectelor cu finanțare europeană pentru a sprijini profesorii de liceu și a îmbunătăți activitatea didactică.
„Îmi doresc să extind proiectele cu finanțare europeană la nivelul Inspectoratului Școlar și mă refer aici la finanțările obținute prin programul Erasmus+ pentru că Inspectoratul Școlar al Municipiului București beneficiază de 3 acreditări Erasmus, două pe educație și unul pe VET, astfel încât să cuprindă cât mai mulți profesori în aceste programe și să venim în sprijinul profesorilor de liceu, să depășim acest impas cu privire la modul în care predăm, la modul în care ne desfășurăm activitatea la clasă”, a mai spus Lixandru, în interviul citat.
Altul care a descoperit un motiv pentru care educația de azi decade și se agită să-și facă și el un nume. Tratăm simptomele bolii, nu cauzele ei!