Prof. Cătălin Zaman: Nu ne deranjează că muncim mai mult. Creșterea normei vine abuziv

Cătălin Zaman, profesor de limba română și director al Școlii Gimnaziale din Clondiru, județul Buzău, afirmă că membrii corpului didactic nu sunt deranjați de faptul că vor munci mai mult după creșterea normei didactice, ci de faptul că aceasta a fost făcută abuziv, după ce s-a încheiat mișcarea de mobilitate.

”Ce este deranjant este că vine la capătul unei mișcări de mobilitate, mișcare de mobilitate care s-a făcut conform unui calendar, școlile au eliberat catedrele libere, fără să știe că încadrarea profesorilor ar trebui făcută pe 20 de ore, iar acum, la capătul acestei mișcări de mobilitate, mai este o lună și jumătate până la 1 septembrie, ne trezim că trebuie să refacem anumite planuri de încadrare, dar cu niște ore care nu mai sunt în mâna noastră. Noi le-am eliberat. Ele vor fi, probabil, ocupate în urma examenului de titularizare și oamenii, pe bună dreptate, se întreabă ce se întâmplă cu postul lor de la 1 septembrie. 

Să înțeleagă toată lumea, că poate din exterior se vede că suntem supărați că muncim mai mult. Nu, nu ne deranjează că muncim mai mult și vă spun că muncim oricum suficient. Dar e deranjant că ea vine cumva abuziv, băgată pe gâtul directorilor, inspectoratelor, de ce nu, pentru că domnul ministru a zis că inspectoratele să găsească ore pentru profesorii care nu mai au, acum, în mijlocul verii, când lumea nu mai are siguranța locului de muncă”, a declarat profesorul Cătălin Zaman, în emisiunea Info Edu, difuzată de TVR Info.

”Creșterea normei didactice, din discuțiile cu colegii mei, nu deranjează propriu-zis faptul că ei vor munci mai mult. Suntem dispuși să muncim și mai mult de 20 de ore, poate, numai să ne păstrăm locul de muncă. Este clar asta, da? Și, oricum, un profesor dedicat petrece în școală mai mult de 20 de ore. Să nu mai vorbim că pentru pregătirea acestor 20 de ore este necesar un alt timp. Prin urmare, norma de predare a unui profesor ar trebui privită împreună cu timpul în care el se pregătește. Pentru că, efectiv, el consumă timp, energie pentru pregătirea orelor”, a explicat cadrul didactic.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.