fbpx

Șefii sindicatelor din Educație, discreți cu declarațiile de avere. Ei se află printre beneficiarii proiectului inițiat de Liviu Marian Pop

Liderii principalelor sindicate din Educație sunt mai degrabă discreți cu declarațiile de avere. Doi dintre ei au publicat aceste documente doar pe pagina de internet a Consiliului Economic și Social, instituție în care norma este afișarea pe site a declarațiilor. 

În schimb, pe paginile de internet ale propriilor sindicate, cei mai importanți șefi ai acestor organizații ignoră complet ideea de a-și face publice averile.

Printre liderii de sindicate ale căror declarații de avere apar doar pe pagina CES se numără și Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ. Conform documentului, Hăncescu a încasat de la FSLI, în anul 2019, suma de 127.542 de lei. Ca vicepreședinte al Consiliului Economic și Social a mai încasat în 2019 suma de 106.374 de lei.

Nici declarația de avere a lui Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret, nu apare pe pagina de internet a organizației pe care o reprezintă. Ea este, de asemenea, disponibilă doar pe pagina de internet a Consiliului Economic și Social. Potrivit documentului,  Marius Nistor a încasat în anul 2019 suma de 78.288 de la „Spiru Haret” și 72.000 de lei de la Sindicatul Salariaților din Învățământ. În calitatea deținută la CES a primit 27.466 de lei, iar ca profesor la liceul teoretic „Nicolae Iorga” a realizat venituri de 44.404 de lei. Tot în dreptul lui Marius Nistor mai apar venituri din proprietate intelectuală de 12.000 de lei.

În privința lui Laviniu Lăcustă, președintele sindicatului USLIP Iași, Educație Privată nu a reușit să găsească vreo declarație de avere a acestuia, publicată pe internet. Lăcustă nu este membru în Consiliul Economic și Social, iar pe pagina de internet a organizației sale nu există o secțiune dedicată declarațiilor de avere.

 

CONTEXT

Fostul ministru al Educației Liviu Marian Pop încearcă să îi scutească pe șefii de sindicate de depunerea declarațiilor de avere și de interese semnalează deputatul USR-PLUS Cătălin Teniță.

Ce spune Cătălin Teniță despre proiectul lui Pop:
Printre proiectele de legi supuse discutiei plenului Camerei Deputaților mâine este și unul inițiat de domnul Pop Liviu-Marian.
Este un proiect în care dânsul este singur initiator, situație destul de rar întâlnită.
PLX 670/2020, care dorește să modifice un pic legea de funcționare a ANI (Agenția Națională de Integritate).
Cum dorește să o modifice?
Păi să scoată din sfera ei de aplicare (adica de la depunerea declarațiilor de avere și interese) o singură categorie, cea de la punctul 37.
Mai exact, președinții, vicepreședinții, secretarii și trezorierii federațiilor și confederațiilor sindicale.
Proiectul este disponibil aici.
discreți

1 comment

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.