Șefa ISJ Cluj, sfat despre alegerea liceului: Fiți sinceri cu ceea ce vă pasionează

Marinela Marc, șefa ISJ Cluj, transmite că absolvenții de gimnaziu ar trebui să fie sinceri cu ceea ce îi pasionează, înainte de a alege la ce liceu vor să fie admiși.

„Faptul că prietenii aleg un anumit liceu nu înseamnă că aceeași opțiune este cea mai potrivită și pentru voi. Parcursul fiecăruia este unic”, afirmă Marinela Marc, citată de Cluj 24.

„Ascultați sfaturile părinților și profesorilor, dar mai ales fiți sinceri cu ceea ce vă pasionează și vă motivează. Orice liceu ați alege, să știți că viitorul nu este determinat doar de o opțiune pe o fișă, ci de efortul pe care îl veți depune în continuare pentru a vă împlini visurile”, a mai spus șefa ISL Cluj.

„Alegerea liceului nu trebuie privită ca o presiune, ci ca o oportunitate de a face un pas înainte spre ceea ce vi se potrivește cel mai bine. Nu există o alegere «perfectă» pentru toată lumea, ci alegerea potrivită pentru fiecare dintre voi”, a adăugat Marinela Marc.

Recomandări adresate elevilor și părinților în broșura de admitere publicată de ISJ Cluj: 

  • să compare media de admitere cu ultimele medii de anul trecut;
  • să completeze un număr suficient de opțiuni;
  • să ordoneze specializările de la cea mai dorită la cea mai puțin dorită;
  • să țină cont de limba de predare;
  • să verifice distanța față de domiciliu și posibilitățile de cazare.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.