fbpx

Secretar de stat, despre ARACIP: Se substituie altor autorități. E nevoie de o schimbare de perspectivă

Sursă foto: Bazar Media

Sorin Ion, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar, a confirmat, pentru Educație Privată, că și Ministerul Educației are observații față de activitatea ARACIP.

Care sunt nemulțumirile ministerului, explicate de Sorin Ion:

”Atunci când ARACIP refuză să acorde autorizații și acreditări pentru că este de părere că anumite școli sau grădinițe nu îndeplinesc cerințe legate de securitate, se substituie unei alte autorități, respectiv ISU. ARACIP nu are motive să decisă acordarea sau nu a unei autorizații sau acreditări în funcție de faptul că o școală are sau nu are o scară exterioară de incendiu. Acest lucru este de competența ISU.

De asemenea, ARACIP se substituie altor autorități legale, când decide ca o școală să nu primească acreditare pentru că directorul nu e membru CNEME, chiar dacă din lege a fost eliminată această cerință.”

Întrebat de Educație Privată dacă au existat cazuri concrete în care instituții de învățământ au primi referate de respingere de la ARACIP, Sorin Ion a confirmat: ”Da, au fost mai multe cazuri în care nu a fost acordată autorizația din aceste motive.”

”E nevoie de o schimbare de perspectivă la ARACIP, e necesar să ne concentrăm mai mult pe fond decât pe formă. Adică să fie prioritară măsura în care școlile și grădinițele îndeplinesc nevoile comunităților și mai ales pe cele ale copiilor. Aceasta trebuie să fie prioritatea. Aș prefera ca ARACIP să nu rămână în standarde rigide, care amintesc de alte vremuri și pe care le putem asemăna chiar cu Patul lui Procust”, a mai spus secretarul de stat.

Declarația lui Sorin Ion vine în contextul în care Asociația Școlilor Particulare (ASP) a dat publicității o scrisoare deschisă, în care critică dur Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar și solicită reorganizarea acesteia.

ARACIP este condusă de Șerban Iosifescu, din anul 2005, potrivit cv-ului public al demnitarului.

Publicăm, integral, scrisoarea deschisă:

Scrisoare publică 

 

Domnului Ministru al Educației, 

Prof. Dr.  Sorin Cîmpeanu

 

Stimate Domnule Ministru Sorin Cîmpeanu

 

Asociația Școlilor Particulare – ASP, împreună cu reprezentanții a 250 de unități particulare de învățământ, membre ale ASP, vă supunem atenției următoarele aspecte ce ar putea contribui la creșterea calității în învățământul preuniversitar, precum și îmbunătățirea proceselor de evaluare conduse de agențiile de asigurare a calității. 

 

Standardul european pentru agențiile de asigurare a calității în învățământ prevede ca  structurile responsabile să aibă siguranța ca rezultatele procesului de evaluare externă să fie acceptate de sistemul de învățământ, de autoritățile publice centrale și locale, de către părțile interesate și de către public.

 

Din păcate, după 15 ani de la apariție, A.R.A.C.I.P., instituția însărcinată cu asigurarea calității în învățământul preuniversitar, nu a reușit să câștige încrederea sistemului de învățământ. Evaluările externe sunt în continuare momente în care instituțiile școlare produc sute de pagini de maculatură fără ca procesul de evaluare să conducă la o îmbunătățire reală a actului educațional.

 

Lipsa transparenței, a comunicării și a predictibilității a distrus încrederea sistemului de învățământ în agenția responsabilă cu asigurarea calității în învățământul preuniversitar. 

 

Pentru a oferi un model de bune practici pentru instituțiile pe care le evaluează, Agenția Română de Asigurare a Calității trebuie să dovedească că poate, la rândul ei, să se ghideze după niște standarde de calitate, pe care să le și îndeplinească. Nu poți pretinde ceea ce nu ești capabil să oferi. În acest sens, oferim câteva exemple dintr-o listă lungă de greșeli pe care însăși agenția care impune standardele de calitate le comite și care, în timp, au devenit o practică, parte integrantă a procesului de evaluare externă:

 

  1. Rapoartele de evaluare realizate de evaluatorii externi nu sunt aduse la cunoștința instituțiilor evaluate deși legea prevede acest lucru;
  2. Nu există mecanism prin care să putem contesta rapoartele de evaluare, suntem rugați să mergem în instanță dacă sunt aspecte care le considerăm neconforme;
  3. Termenele prevăzute de lege în procesele de evaluare sunt ignorate;
  4. Comunicarea este aproape inexistentă;
  5. Adresele, petițiile, înștiințările și sesizările nu primesc răspuns;
  6. Conducerea A.R.A.C.I.P. are mandat pe viață;

 

  1. Nu există mecanisme de control intern în agenție, sau proces de evaluare externă;
  2. Nu există răspundere administrativă pentru nerespectarea prevederilor legale;
  3. Discriminare între tipurile de unități din sistemul de învățământ preuniversitar, în procesul de evaluare;

 

În ultimii 15 ani, de când a fost înființată Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar ,au fost cheltuite sute de milioane de lei din bugetul de stat, din fondurile partenerilor privați, care investesc în educația din România, precum și din fondurile europene, fără un impact semnificativ în creșterea calității educației.

 

Rezultatele din ultimii 10 ani arată o eficiență scăzută a procesului de evaluare externă:

 

1785 unități de învățământ de stat nu au trecut prin niciun proces de evaluare externă în perioada 2010-2020 deși legea prevede ca toate unitățile de învățământ să fie evaluate o dată la 5 ani.  

28,36% din totatul de 6293 de unități de învățământ cu personalitate juridică, de stat, nu au fost evaluate în perioada 2010 – 2020. 

În perioada 2010 – 2020 cele 6293 unități de învățământ de stat, cu personalitate juridică, aveau obligația legală de a se supune la cel puțin două procese de evaluare externă. 

 

ARACIP a realizat 4454 (35%) de evaluări externe din totalul de 12586 în perioada 2010 – 2020.

Ne dorim ca următorii 10 ani să fie marcați de o eficiență crescută a procesului de evaluare externă, cu schimbări semnificative, menite să crească calitatea învățământului. 

 

Având în vedere aspectele mai sus menționate, vă propunem să luați în considerare o reorganizare a Agenției Române de Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, instituție pe care, de altfel, o considerăm esențială pentru educația din România.

 

Vă asigurăm de întreaga noastră deschidere, disponibilitate și considerație.

 

1 comment

  1. adriana spune:

    Ar trebui desființată această agenție, învățământul să se preocupe de educație nu de întocmirea de atâtea rapoarte și de situații care de fapt sunt in baza de date a ministerului

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.