


O fetiță din București a primit, în noaptea de Crăciun, o scrisoare oficială de la Papa Leon al XIV-lea, ca răspuns la un desen și o scrisoare prin care se ruga pentru pace și pentru copiii afectați de război, relatează Vatican News.
Scrisoarea, expediată din Vatican pe 5 decembrie, a ajuns în cutia poștală a familiei chiar în seara de Ajun, în momentul în care părinții se pregăteau să plece la Sfânta Liturghie. Mesajul este adresat Isabelei, o fetiță din Capitală, care i-a trimis Sfântului Părinte un desen.
Potrivit Vatican News, familia Isabelei s-a aflat la Roma în luna septembrie, în pelerinaj, cu ocazia Jubileului dedicat speranței. Atunci, fetița a participat la o audiență generală în Piața Sfântul Petru și își dorise să îi înmâneze personal Papei desenul pregătit special pentru acest moment.
Din cauza numărului mare de pelerini prezenți, Isabela nu a reușit să ajungă la Sfântul Părinte. Împreună cu părinții și sora sa mai mare, a decis să trimită ulterior desenul și o scurtă scrisoare în care îi povestea Papei cum l-a văzut și ce a dorit să exprime prin desenul său.
În răspuns se menționează că Papa Leon al XIV-lea a primit atât scrisoarea, cât și desenul trimis de copil, pentru care îi mulțumește „din toată inima”.
„Sanctitatea Sa apreciază mult desenul realizat cu atâta grijă și sensibilitate”, se mai arată în mesajul transmis în numele Papei Leon al XIV-lea. Pontiful subliniază importanța rugăciunii copiilor și faptul că acestea sunt ascultate cu atenție.
„Este foarte frumos că te rogi pentru pace și pentru copiii care suferă din cauza războiului. Rugăciunile tale sunt un dar prețios, iar acest lucru Îl bucură mult pe Isus, care îi ascultă mereu pe cei mici și ascultă mereu ceea ce Îi spun cu sinceritate”, se mai precizează în scrisoarea semnată de monseniorul Anthony Ekpo, în numele Sfântului Părinte.
În final, Papa transmite că o va purta pe Isabela în rugăciunile sale, alături de familia ei și de „toți copiii lumii”, și îi trimite Binecuvântarea Sa, extinsă și asupra părinților.

vaticannews.va