Închide
Notele mint. Sistematic
de Gabi Bartic, CEO Brio
A apărut recent un articol care ar trebui citit cu creionul în mână de oricine vorbește serios despre evaluare în România. Nu pentru că „mai descoperă” ceva spectaculos, ci pentru că pune date solide peste o intuiție pe care mulți o avem, dar pe care rar o vedem demonstrată riguros de alți oameni decât de noi, cei de la Brio.
Studiul analizează întreaga populație de elevi de clasa a VIII-a din 2023 (peste 150.000 de copii) și compară mediile școlare din gimnaziu cu rezultatele la Evaluarea Națională. Nu doar în medie, ci pe întreaga distribuție – folosind modele statistice care arată unde se rupe relația dintre note și evaluarea externă.
Rezultatul central este acesta: în România, notele și scorurile la evaluarea națională sunt foarte puternic corelate, dar profund decalibrate.
Cu alte cuvinte: profesorii, în general, știu cine este peste cine. Intuiesc, adică, în mod corect, clasamentul. Dar nota nu mai spune corect „cât de sus” sau „cât de jos” este un elev față de un standard real. Sigur, în absența standardelor ce spun eu e y compris.
1. Rural: nu câțiva elevi „ajutați”, ci o scală deplasată: în școlile din mediul rural, diferența medie dintre notele din gimnaziu și scorurile de la Evaluarea Națională este de aproape 3 puncte. Dar problema nu este localizată doar la elevii foarte slabi, așa cum am fi tentați să credem.
Datele arată că:
– aproape toți elevii cu medii între 5 și 8 pică Evaluarea Națională;
– 42% dintre cei cu medii între 8 și 9 nu reușesc să ia nici măcar nota 5 la examen.
Asta nu mai este „compasiune”, nici „o mână de ajutor” dată celor de la limită. Este o prăbușire a funcției de semnal a notei. În multe cazuri, nota 8 nu mai înseamnă nivel mediu sau bun, ci doar „nu foarte slab”.
Supra-notarea din rural nu pare să fie o strategie punctuală, ci un mecanism de supraviețuire într-un sistem care penalizează eșecul fără să ofere sprijin real: școli cu resurse puține, presiune pe rezultat, risc de pierdere a elevilor, teamă instituțională.
2. Urban: note înghesuite sus, diferențiere haotică dedesubt.
În mediul urban – mai ales în școlile „bune” și în colegii – diferența dintre note și scorurile la Evaluarea Națională este mai mică (aprox. 2 puncte), dar problema are o altă formă. Aici, notele sunt comprimate sus, într-o bandă îngustă: 8,50–10. Însă surpriza este că ruptura nu apare doar la vârful absolut (nota 10), ci sub vârf.
Aproape un sfert dintre elevii din urban cu medii între 8 și 9 nu reușesc să ia 5 la Evaluarea Națională. Cu alte cuvinte, nu vedem doar „note prea mari pentru cei mai buni”, ci o diferențiere extrem de zgomotoasă exact în zona în care presiunea de prestigiu este cea mai mare. Nota ajunge să semnaleze mai degrabă apartenența la o școală bună, mai mult decât un nivel real de competență.
3. Un detaliu care agravează totul.
Studiul mai arată ceva esențial: absența de la Evaluarea Națională nu este întâmplătoare.
Peste 80% dintre elevii cu medii sub 6 nu se prezintă la examen. Fenomenul este mult mai pronunțat în mediul rural. Asta înseamnă că discrepanțele observate sunt, de fapt, subestimate. Cei mai slabi dintre cei „notați generos” nici nu mai ajung să fie măsurați extern.
4. Ce NU spune studiul – și e important să spunem noi.
Acest articol nu demonizează profesorii. Dimpotrivă.
Corelațiile foarte mari dintre note și scoruri arată că profesorii sunt relativ consecvenți și relativ corecți în ierarhizarea elevilor. Problema nu este lipsa de bună-credință sau incapacitatea de a observa diferențe.
Problema este calibrarea.
Sistemul îi pune pe profesori într-o situație imposibilă:
– mize extrem de mari puse pe note (bursele sunt prima miză, dar nu doar ele);
– evaluări externe rare și majoritar punitive;
– lipsa reperelor standardizate frecvente;
– presiuni diferite în rural și urban, dar la fel de distorsionante.
În acest context, nota nu mai măsoară un standard, ci se adaptează la un context. Devine protecție, semnal instituțional, uneori monedă de schimb. Nu intenționat. Dar sistemic. Sistematic.
5. Ce concluzii decente putem trage pentru sistem.
🧑🏻🎓 Notele nu mai pot funcționa singure ca instrument de măsurare a nivelului.
🧑🏻🎓(Notele) sunt utile pedagogic (oare?), dar nu mai sunt comparabile și nu mai pot susține decizii mari.
🧑🏻🎓Avem o problemă de calibrare, nu de ierarhizare.
Știm ordinea, nu știm nivelul.
🧑🏻🎓Supra-notarea arată diferit în rural și urban, dar produce același efect: semnale false pentru elevi, părinți și sistem.
🧑🏻🎓O evaluare externă rară, cu miză mare, nu corectează evaluarea internă. Dimpotrivă, o tensionează și o distorsionează.
6. Și de aici, inevitabil, apare direcția: dacă vrem să ieșim din acest cerc vicios, soluția NU este „mai mult control” sau „mai multă vină”. Soluția este ancorarea evaluării de zi cu zi în repere externe clare, frecvente și cu miză mică.
Evaluări standardizate:
👉🏻nu pentru selecție,
👉🏻nu pentru sancțiune,
👉🏻ci pentru calibrare.
Ca profesorul să știe ce înseamnă, în acest moment, un 6, un 8 sau un 9 față de un standard real. Ca elevul să primească semnale oneste. Ca sistemul să vadă distribuții, nu doar medii.
Articolul acesta nu spune că școala românească este „rea”. Spune ceva mult mai incomod: că funcționează adaptativ într-un sistem care o forțează să mintă prin note.
Iar primul pas spre corectare nu este moralizarea sau găsirea de vinovați, ci măsurarea corectă.