Închide
În perioada epidemiei de tuberculoză, unele școli din Statele Unite au folosit clasele în aer liber pentru a continua procesul de educație, astfel încât sănătatea copiilor să fie protejată, relatează New York Times.
În primii ani ai secolului XX, tuberculoza a făcut ravagii în orașele americane, având un impact deosebit și adesea fatal asupra oamenilor cu o situație materială dificilă și a tinerilor.
În 1907, doi medici din Rhode Island, Mary Packard și Ellen Stone, au avut o idee pentru atenuarea transmiterii în rândul copiilor. Ele au stidiat modelele educaționale din Germania și au propus crearea unei săli de clasă în aer liber.
În câteva luni, podeaua unei clădiri din cărămidă din Providence a fost transformată într-un spațiu cu ferestre înalte pe fiecare parte, ținută deschisă aproape în orice moment.
Iarna care a urmat a fost deosebit de friguroasă, dar copiii au fost încălziți cu ajutorul unor pături cu care se puteau îmbrăca, acestea fiind cunoscute sub numele de „saci Eschimos”, dar și cu pietre încălzite, așezate la picioarele lor. Experimentul a fost un succes- niciunul dintre copii nu s-a îmbolnăvit. În doi ani, au fost înființate 65 de școli în aer liber în întreaga țară, fie înființate pe linia modelului Providence, fie pur și simplu organizate în exterior.
În New York, școala privată Horace Mann a organizat cursuri pe acoperiș; iar o altă școală din oraș a fost organizată pe un feribot abandonat.
Învățarea în aer liber nu este o fantezie excentrică, notează New York Times dovezi care sugerează beneficiile elevilor, în special ale celor de vârste mici, sunt în continuă creștere.
