


Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei, în condiţiile în care miliardarul nu s-a implicat în atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării ştiinţifice din SUA, relatează The Guardian, citat de News.ro.
Elon Musk, CEO al Tesla şi SpaceX şi proprietarul platformei X, a fost ales membru al prestigioasei academii naţionale de ştiinţe a Regatului Unit în 2018. În ultimul an, mai mulţi membri ai societăţii au criticat comportamentul său public şi implicarea în politica americană, acuzându-l că a încălcat codul de conduită al Royal Society.
Potrivit sursei citate, Sir Paul Nurse, președintele ales al Royal Society, i-a scris lui Musk în martie, cerându-i să intervină pentru a opri „daunele extinse” provocate de administrația Trump asupra științei din SUA. De asemenea, i-a sugerat să consulte cercetători din sectorul public și, în lipsa unei contribuții reale, să se gândească la demisie. Musk nu a răspuns acestor solicitări, decât în momentul în care i s-a comunicat că schimbul de mesaje va fi făcut public.
Criticile la adresa lui Musk vizează și funcția sa de șef al Departamentului pentru Eficienţă Guvernamentală al SUA (DOGE), instituție acuzată că a tăiat drastic finanțările pentru cercetare și a favorizat cenzura în mediul academic.
Conducerea Royal Society a transmis, prin preşedintele Sir Adrian Smith, că nu va declanşa o acţiune disciplinară împotriva lui Musk. Decizia a fost justificată prin faptul că în cadrul societăţii au existat opinii divergente, dar s-a considerat că apărarea ştiinţei trebuie să fie prioritară.
Totuşi, poziţia academiei a fost contestată de o parte a comunităţii ştiinţifice. Unii membri au calificat lipsa de reacţie drept „laşitate”, în timp ce profesorul Stephen Curry a afirmat că Royal Society „nu şi-a respectat propriul cod de conduită”, iar documentul devine astfel lipsit de valoare.
Un purtător de cuvânt al instituţiei a confirmat că Elon Musk rămâne membru al Royal Society.
Trump primește undă verde de la Curtea Supremă pentru desființarea Departamentului Educației