


Ministerul Educației și Cercetării a publicat rezultatele finale ale primei sesiuni de bacalaureat din acest an.
Mediile finale ale candidaților, afișate cu o zi în avans față de data anunțată inițial, pot fi accesate pe site-ul bacalaureat.edu.ro.
Numărul contestațiilor înregistrate în sesiunea curentă a fost de 55.454, reprezentând 15,02% din numărul total de lucrări, precizează MEC.
Potrivit datelor comunicate de instituție, după soluționarea contestațiilor, rata de succes a crescut cu 2,1% – de la 74,8% la 76,9% – pe ansamblul tuturor promoțiilor.
Astfel, se înregistrează, în total, 97.020 de candidați promovați. Dintre aceștia, 92.502 candidați provin din promoția curentă (rată de reușită: 81,6%), iar 4.518 candidați provin din promoțiile anterioare (rată de reușită: 35,1%).
Cele mai multe medii s-au situat în intervalul 9 – 9,49 (16.704 – promoții cumulate), iar 70 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10.
Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:
Au fost declarați respinși 29.084 de candidați, iar 69 de candidați au fost eliminați pentru tentative de fraudă. Precizăm că rata de succes/promovare se calculează din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.
Din acest total, 21.901 contestații au vizat note la proba E.a), 489 de contestații la proba E.b), 16.943 de contestații la proba E.c) și 16.121 de contestații la proba E.d).
A doua sesiune a examenului național de bacalaureat din acest an se va desfășura în perioada 3 – 24 august, fiind precedată de etapa de înscriere (14 – 21 iulie).
Informații detaliate privind rezultatele finale înregistrate la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2026, pot fi consultate în dosarul de presă atașat.
Ministerul Educației și Cercetării a publicat marți, 7 iulie, rezultatele inițiale ale primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat 2026. Potrivit datelor oficiale, rata cumulată de promovare, înainte de soluționarea contestațiilor, era de 74,8%, în creștere față de 74,3% înregistrată în prima sesiune a anului trecut.