fbpx

Restaurantul La Gigel din Sinaia a fost închis, după ce 9 copii care au mâncat acolo au ajuns la spital

Direcţia de Sănătate Publică Prahova a decis ca restaurantul La Gigel din Sinaia să fie închis, după ce nouă copii care au mâncat acolo au avut nevoie de asistență medicală.

Potrivit News.ro, elevii, aflați în tabără, sunt din judeţul Teleorman şi făceau parte dintr-un grup mai mare. Şapte dintre ei au rămas internaţi la spitalul din Sinaia, pentru a fi sub supraveghere.

DSP Prahova a dispus închiderea restaurantului ”La Gigel” din Sinaia, în urma controlului făcut de urgenţă marţi, după ce zece persoane care au cumpărat mâncare de acolo au început să prezinte semne ale toxiinfecţiei alimentare şi au ajuns la spital.

Informaţia a fost făcută publică de către administratorul public al oraşului Sinaia, Marian Panait, care anterior declarase că a anunţat DSP în urma incidentului.

Cele zece persoane – nouă adolescenţi cu vârste peste 13 ani şi un însoţitor – făceau parte dintr-un grup mai mare, care se află în tabără pe Valea Prahovei venind din judeţul Teleorman.

 

”Ulterior evaluării clinice şi integrării rezultatelor investigaţiilor paraclinice şi imagistice, aceştia au beneficiat de tratament adecvat şi personalizat nevoilor şi stării fiecăruia în parte, 7 dintre copii au rămas internaţi pentru supraveghere şi continuarea tratamentului în cadrul Secţiei Pediatrie – Spital orăşenesc Sinaia, alţi 2 copii au plecat cu recomandări şi reţete prescrise de medicul pediatru, iar pacientul adult a refuzat transferul la Secţia Boli infecţioase Spital Judeţean Ploieşti, optând pentru a reveni la cazare cu recomandări şi reţetă din partea medicilor spitalului Sinaia. Până la ora 15:30 toţi cei 10 pacienţi au fost echilibraţi hemodinamic şi respirator”, se arată într-o informare a spitalului din Sinaia.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.