fbpx

ReporterIS: Profesoara de religie care și-a făcut fabrică de diplome are și un comportament abuziv față de copii

Sursă imagine: ReporterIS

Publicația ReporterIS, care a relatat despre cazul profesoarei de religie care și-ar fi deschis acasă o ”fabrică de diplome”, dezvăluie și faptul că aceasta a fost sancționată pentru comportament abuziv față de copii.

Potrivit jurnaliștilor de la ReporterIS, profesoara de religie de la Școala Bogdan Petriceicu Hașdeu, Adriana Nastasă, a fost sancționată de instituția de învățământ cu diminuarea cu 15% a salariului de bază, timp de 6 luni, în urma acuzațiilor că a agresat psihic copiii unei clase primare.

„Faptele doamnei Nastasă au fost considerate foarte grave de către Consiliul de Administrație al școlii, drept dovadă că s-a aplicat cea mai mare sancțiune, cu excepția desfacerii contractului de muncă, care era ultimul pas”, spune directoarea Manuela Vlasie.

Profesoara se apără afirmând că acuzațiile fac parte dintr-un „complot dirijat de persoane rău intenționate” și a  contestat la Tribunal legalitatea deciziei de sancționare.

Părinții a 32 de copii din 36, câți are clasa, au depus plângere, în martie 2021, povestind ce le face Adriana Nastasă elevilor din clasa a III-a B la acea vreme (în vârstă de 8–9 ani).

„Copiii sunt certați, admonestați colectiv și obligați prin agresivitate verbală să facă ce li se impune”, este una dintre acuzații. „Doamna profesoară a obligat copiii ca la începutul orei domniei sale să se mute și să se grupeze mai în spatele clasei, astfel încât să mărească distanța față de catedră, distanța între copii micșorându-se sub limitele prevăzute în documentele legale”, mai este relatat în documentul de sancționare.

„Doamna profesoară a obligat copiii să stea cu capul lipit de bancă preț de câteva minute, timp în care dumneaei a stat pe hol, supraveghind de acolo să nu se ridice vreun copil de pe bancă”, au mai spus părinții. A trecut și printr-o adevărată lecție despre Covid, spunându-le copiilor sursa infecției: „Doamna profesoară transmite mesaje extrem de dure și inadecvate vârstei, precum că i-a pălit Covidul că nu au aerisit suficient clasa. Și pe voi o să vă ia cât de curând”. O altă afirmație a fost: „Vă aduc DSP-ul, o să vă umpleți de Covid”. De asemenea, în document mai scrie că i-a amenințat pe copii că „îi ia de urechi dacă nu îi respectă cerințele.

Printre alte acuzații descrise de către părinți a fost cea legată de o lecție ținută de profesoara de religie a școlii elevilor de 8-9 ani când aceasta a spus: “Femeia este pedepsită de Dumnezeu să nască în chinuri”, fără ca părinții să explice exact circumstanțele.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.