fbpx

Raluca Turcan și-a făcut publice notele de la Bacalaureat și de la examenul de licență

Vicepremierul Raluca Turcan și-a publicat, pe pagina de Facebook, notele oobținute la Bacalaureat și la examenul de licență. Ea a explicat, de asemenea, în ce condiții a ajuns să studieze la Institutul Puskin din Moscova.

Postarea Ralucăi Turcan, integral:

Ieri a fost o zi tare draguță. A început campania electorală!!

Sunt sunată cu întrebarea: “Aveți diplomă de licență”? “Da, dar de ce doar de licență, merită să mă întrebați și de bac, după cum știți, realitatea bate filmul în România și tocmai am aflat că poți preda și la universitate fără bacalaureatul luat”.

Tot ieri am fost întrebată ce înseamnă cuvântul “masterandă” din CV. Am explicat că am urmat cursurile unui program de master fără a susține disertația. Sintagma e corectă și nu presupune absolvirea, dupa cum nici termenul “doctorand” nu presupune titlul de doctor. Dar, “La Institutul Puskin din Moscova ați studiat?” Da, am studiat, ca studentă a Academiei de Studii Economice din București, Facultatea de Relații Economice Internaționale. Am urmat, pentru cei interesați, mai multe cursuri de scurtă durată, de pregătire academică și politică, inclusiv în cadrul unui program Harvard derulat la Atena.

Pentru cei care nu cred că am luat Bacul și Licența decât dacă văd diplomele, le atașez scanate.

Îi rog pe această cale să vadă mediile finale, să rostească cifrele cu voce tare.

Potrivit Wikipedia, Raluca Turcan (n. 2 aprilie 1976, Botoșani, România) este un politician român (PNL), deputat de Sibiu în Parlamentul României.

Din 14 noiembrie 2019, Raluca Turcan este vicepremier în Guvernul Orban.

Raluca Turcan s-a născut în 1976 în Botoșani. A învățat la liceul „A. T. Laurian” din Botoșani. Între anii 1996 – 1999 a urmat Institutul Pușkin la Moscova, Rusia, obținând o diplomă în rusă comercială. A absolvit în 1999 Academia de Studii Economice, Facultatea de Relații Economice Internaționale, diplomă în economie. În același an, 1999, a început un masterat la SNSPA București – master în Comunicare și Relații Publice .

examenul de licență

1 comment

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.