fbpx

Rafila: Dacă închidem școlile, un milion de părinți stau acasă. Va fi un impact distrugător pe economie

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a declarat, la TVR, că impactul pe economie va fi distrugător dacă părinții trebuie să stea acasă cu copiii.

„Este mult mai mare impactul unei astfel de decizii asupra economiei decât concediile medicale care se semnalează acum în cazul carantinei sau izolării”, a spus Rafila.

„De ce să fie incidența relevantă? Contrazice acest lucru legat de incidență faptul că gravitatea cazurilor este redusă”, a declarat Alexandru Rafila, referindu-se la vocile care cer schimbarea regulii potrivit căreia unitățile de învățământ se închid abia când în spitale se ocupă trei sferturi dintre paturile pentru bolnavii COVID.

„Gândiți-vă la două consecințe majore ale închiderii școlilor, două lucruri care sunt extrem de grave. Închidem școlile o lună de zile, să spunem, sau două luni de zile, cum s-a întâmplat la începutul anului 2020, ca să treacă valul. În două luni de zile, stau un milion de părinți acasă ca să aibă grijă de un milion de copii, care să spunem că sunt copii până în clasa a VI-a sau a VII-a, care nu pot să stea singuri, copii din grădinițe, copii din ciclul primar și o parte din cei din ciclul gimnazial, închidem școlile, un milion de părinți stau acasă două luni. Păi lucrul ăsta are un impact pe economie distrugător. Distrugător”, a ținut să sublinieze ministrul.

„Este mult mai mare impactul unei astfel de decizii asupra economiei decât concediile medicale care se semnalează acum în cazul carantinei sau izolării. Asta e o consecință”, a ținut să precizeze el.

„Și cea mai gravă consecință, și mie îmi pare rău că diverse organizații care sunt foarte vocale în acest moment nu țin cont de faptul că noi am făcut un atentat la sănătatea copiilor, la dezvoltarea copiilor din punct de vedere fizic și psihic închizând perioade nejustificate de lungi școlile atunci când toate țările din UE le țineau deschise, cu un număr mai mare de cazuri decât în România, iar România le ținea închise. Dezvoltarea normală a copiilor presupune socializarea, presupune participarea la procesul de învățământ, nu doar din punct de vedere didactic, și din punct de vedere emoțional, din punct de vedere social, și lucrul ăsta trebuie luat foarte serios în considerare. De ce credeți că în acest moment țări care au o incidență incomparabil mai mare decât România, Franța – v-am dat exemplul – incomparabil mai mare decât România, gândiți-vă că situația din Franța tradusă în termeni românești ar însemna ca noi să avem 120-130 de mii de cazuri zilnic, deci o incidență de 3 ori mai mare decât în România și țin școlile deschise. Credeți că toate țările greșesc? Și România ar fi făcut bine să închidă școlile. Eu cred că situația este inversă și cred că de data asta ne-am acordat și noi soluțiilor din Uniunea Europeană”, a mai spus Rafila.

1 comment

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.