Puncte slabe ale profesorilor, conform ISMB: superficialitate, formalism, rezistență la schimbare

ID 17360665 © Candybox Images | Dreamstime.com

ISMB enumeră mai multe puncte slabe identificate în corpul profesoral din Capitală, printre care și superficialitatea, interesul scăzut pentru strategiile educaționale, superficialitatea și formalismul. 

Analiza SWOT cu privire la resursa umană din școlile bucureștene este publicată în Planul managerial pentru anul școlar 2025-2026, document publicat de ISMB.

La capitolul ”puncte tari”, Inspectoratul menționează, printre altele, existența unui procent crescut de cadre didactice titulare – 75% și existența unui număr mare de cadre didactice calificate – peste 93%.

Punctele slabe idendificate de autorii raportului:

Deficit de resursă umană calificată la anumite discipline: educatoare, fizică, chimie, matematică, informatică

·Angajarea de cadre didactice fără studii de specialitate

·Prezența formalismului atât în activitatea didactică cât și în cea managerială

·Interesul scăzut al cadrelor didactice pentru cunoaşterea documentelor de strategie educaţională privind asigurarea calităţii în educaţie şi a noutăţilor privind programele structurate pe competenţe, privind proiectele de reformă și aplicarea legislaţiei şcolare;

·Interesul scăzut al unor cadre didactice pentru formarea continuă;

·Preocupare scăzută pentru individualizarea/diferențierea învățării, în raport cu nevoile și interesele elevilor

·Existența unor situații de superficialitate în cunoașterea, înțelegerea și aplicarea legislației școlare, a actului decizional, în delegarea de sarcini, în exercitarea funcțiilor manageriale

·Reticență în implementarea noului, rezistență la schimbare/competențe insuficient dezvoltate în contextul nevoii de digitalizare a procesului educativ

 

Slabă cunoaștere a legislației specifice în vigoare

Interes scăzut al cadrelor didactice debutante pentru pregătirea competențelor de predare-învățare-evaluare

Competențe reduse ale personalului didactic și de conducere în domeniul marketingului școlar în ceea ce privește resursa umană cu studii corespunzătoare;

Existența unor disfuncții și blocaje birocratice

Slaba pregătire a cadrelor didactice pentru activitatea cu elevii cu CES, integrați în învățământul de masă

Documentul poate fi accesat, integral, aici: PLAN_MANAGERIAL_2025_2026

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.