fbpx

Protestul #foaiagoală continuă și la simularea de bacalaureat

Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor au anunțat că protestul #foaiagoală, început la simularea Evaluării Naționale, va continua și la cea de bacalaureat, care va începe luni. Organizația explică, pe pagina sa de Facebook, și care ar putea fi consecințele pentru elevii care decid să participe la protest:

”Nu poți fi mustrat pentru ceea ce crezi. Nu poți fi mustrat pentru speranța în reforma educațională și, în mod cert, nu poți fi mustrat pentru că îți dorești ca acest sistem să nu se schimbe nefundamentat, de la o zi la alta.

Așa că, elevule, dacă te-ai hotărât să te alături protestului nostru și să dai #foaiagoală la simulările examenelor naționale, te înștiințăm că nimeni nu te poate amenința cu trecerea notei obținute în catalog. Nota îți poate fi trecută în catalog doar la cererea ta sau a părinților tăi, conform OMEN 3185/2019.”

Petru Apostoaia, președintele CNE, a anunțat, la rândul său, pe Facebook, că va face gestul respectiv, în ziua simulării.

”Mâine, dau #foaiagoală, după care donez sânge.
Tu ce faci?”

#foaiagoală

Consiliul Național al Elevilor a făcut publice motivele pentru care a început protestul #foaiagoală, la simularea examenului de capacitate.

Consiliul Național al Elevilor a demarat, pe data de 10 martie 2019, campania Anul acesta, dăm #foaiagoală la simulările naționale!, prin care îndeamnă elevii care susțin simulări ale examenelor naționale să dea foaia goală sau să scrie ce îi nemulțumește la sistemul de învățământ, de la modul de predare la cel de evaluare și nu numai.

Motivele protestului sunt reprezentate de toate problemele din sistemul de învățământ. În campania #foaiagoală și formele sale de manifestare sunt implicați toți actorii principali ai sistemului: elevii, prin ceea ce scriu sau nu, cadrele didactice, prin sesizarea faptului că și elevii își doresc o educație mai bună, și părinții, prin observarea revoltei pașnice a copiilor lor față de problemele cotidiene. În plus, având în vedere contextul protestului, scoatem în evidență nemulțumirile cu privire la examenele naționale, de la desfășurarea la fundamentarea acestora.

Puteți citi manifestul integral, aici:

Manifestul elevilor: ”De ce dăm #foaiagoală?”

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.