Profesorii din învățământul preuniversitar care doresc să dobândească o nouă specializare într-un alt domeniu fundamental decât cel în care au finalizat studiile universitare de licență vor avea acces la programe de conversie profesională organizate de universități acreditate, prevede un proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Educației.
Conform proiectului, programele de studii postuniversitare de conversie profesională sunt programe de formare profesională a adulților care se adresează cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, cu definitivare/licențiere în învățământ, titulare sau suplinitoare, absolvente cu diplomă de licenţă sau echivalentă, care doresc să dobândească o nouă specializare.
În baza unui regulament propriu de organizare şi funcționare aprobat de senatul universitar, instituțiile de învățământ superior acreditate pot organiza programe de conversie profesională fundamentate doar pe programele de studii universitare de licență acreditate.
La programul de conversie profesională de 4 semestre, corespunzătoare acumulării unui număr de 120 de credite de studii transferabile, se pot înscrie cadrele didactice prevăzute la art. 1, care doresc să dobândească o nouă specializare într-un alt domeniu fundamental decât cel în care au finalizat studiile universitare de licență.
La programul de reconversie profesională de 3 semestre, corespunzătoare acumulării unui număr de 90 de credite de studii transferabile, se pot înscrie cadrele didactice prevăzute la art. 1, care doresc să dobândească o nouă specializare în același domeniu fundamental cu cel în care au finalizat studiile universitare de licență.
Proiectul poate fi accesat, integral aici: Proiect_Norme_metodologice_programe_conversie_profesionala
ID 54662492 | Meeting © Pressmaster | Dreamstime.com