Universitatea din Bucureşti a transmis un mesaj ferm privind angajamentul său pentru apărarea democraţiei, libertăţii şi orientării euroatlantice a României, în contextul tensiunilor politice şi sociale. Instituţia solicită clasei politice să adopte un proces de reformare profundă, axat pe competenţă, integritate şi viziune. Universitatea subliniază, într-un comunicat de presă, importanţa menţinerii principiilor democratice şi a valorilor fundamentale consfinţite de Constituţie, amintind lecţiile istoriei şi idealurile Revoluţiei din 1989.
Universitatea din Bucureşti solicită clasei politice să adopte un proces de reformare profundă, axat pe competenţă, integritate şi viziune.Comunicatul instituției academice vine în urma rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale și a protestelor pro-europene ale studenților, care au avut loc în mai multe orașe din țară, înclusiv în București.
Universitatea reafirmă rolul crucial al orientării euroatlantice a României, consacrată de Constituţie la articolele 148 şi 149, şi reiterată în Carta Universităţii. Aceste valori – statul de drept, demnitatea umană, drepturile cetăţenilor, pluralismul politic şi dreptatea socială – reprezintă pilonii de bază ai unui stat modern şi democratic.
„Nu trebuie să uităm tragediile şi suferinţele provocate în istoria noastră de regimurile nedemocratice, autoritare, dictatoriale din secolul XX, şi nici victimele legionarismului şi comunismului”, precizează universitatea în comunicat.
În apelul adresat partidelor politice, instituţia cere revizuirea criteriilor de selecţie a liderilor şi promovarea unor decidenţi care să răspundă provocărilor actuale cu soluţii realiste şi umaniste, evitând populismul sau retorica autoritară.
„Le cerem partidelor politice să îşi revizuiască principiile de selecţie şi de promovare a liderilor şi candidaţilor în alegeri şi a decidenţilor din sistemul de administraţie. Pentru apărarea democraţiei şi a orientării euroatlantice şi pentru evitarea autoritarismului, România are nevoie de lideri politici competenţi, democraţi şi eficienţi, dar care înţeleg problemele oamenilor, ale societăţii şi propun soluţii de rezolvare a lor realiste şi umaniste, nu populiste sau mesianice”, se arată în comunicat.
În egală măsură, instituţia îşi îndeamnă cetăţenii să îşi exercite dreptul de vot în mod conştient şi informat. Alegerea liderilor trebuie să fie ghidată de fapte şi soluţii concrete, nu de promisiuni populiste sau manipulări mediatice.
„Îi îndemnăm pe români să se informeze cât mai bine şi să meargă la vot pentru a decide ei viitorul României în funcţie de evidenţe şi de certitudini privind candidaţii şi ofertele lor electorale şi nu în funcţie de manipulări şi promisiuni populiste”, precizează Universitatea din București.
În încheiere, universitatea subliniază că, prin misiunea sa de educaţie şi cercetare, rămâne dedicată sprijinirii unei societăţi bazate pe libertate, pluralism şi stat de drept. Fiind o instituţie neutră politic, aceasta îşi reafirmă angajamentul pentru promovarea valorilor democratice şi pentru consolidarea orientării euroatlantice a României.
Politehnica Timișoara mută cursurile online pentru a facilita votul studenților la parlamentare