fbpx

Prof. univ. Ovidiu Pânișoară: Trebuie să-l învăț pe elev să vrea să învețe

Profesorul universitar Ovidiu Pânișoară,  Director al Departamentului de Formare a Profesorilor de la Universitatea din București, descrie, într-un interviu acordat RFI, rolul profesorului în școala zilelor noastre.

”Din păcate, în sistemul de educație din România, lucrurile nu prea funcționează pentru faptul că nu ne întoarcem la lucrurile fundamentale. Și anume, avem în față o nouă generație de copii complet schimbată, care are nevoie de alt tip de abordare. Este mai greu de motivat pentru a învăța, are un alt mod de abordare a învățarii prin intermediul tehnologiei care schimbă modul de abordare a învățării din partea creierului uman”, spune profesorul, în interviul citat.

”Trebuie să ne gândim puțin la ce le dăm și cum le dăm. E ca și când ai un client în magazin care și-a schimbat gustul. Degeaba aduci îmbrăcăminte de care crezi tu că e bună dacă se poartă altceva. Trebuie să învățăm să reformulăm informațiile care se vor păstra tot în aceeași ordine, dar să le reformulăm astfel încât să meargă în direcția pe care și-o doresc persoanele respective și să poată fi asimilată, metabolizată de copiii în cauză”, explică Pânișoară.

”Gândiți-vă că avem anumiți copii care nu mai sunt așa ușor motivați pentru că au multă tehnologie la dispoziție.Iar noi avem programe și manuale ca și cînd la școală ar trebui să-i învățăm totul și nu ar fi nimic în afara școlii. Funcția profesorului este să motiveze elevul. Resurse informaționale există, Slavă Domnului, nu trebuie să-i aduc milioane de resurse informaționale. Trebuie să-l învăț să vrea să învețe. Atât. Reforma fundamentală trebuie să înceapă de la programe, ulterior la manuale, la modul în care transmitem informația. De aici trebuie să pornim. Altfel, restul reformelor sunt pe undeva la modul în care vopsim mașina la care nu mai funcționează motorul”, adaugă profesorul universitar.

Citește interviul integral acordat RFI de prof. univ. Ovidiu Pânișoară, aici.

 

2 comments

  1. M. C Donici spune:

    Copiii au curiozitate navivă.
    Acum manualele pe tabletă
    Trebuie să aibe sincretismul
    Jocurilor video, esențializată.

  2. M. C Donici spune:

    ESENȚIALIZAT

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.