


Dumitru Borțun, profesor universitar la SNSPA, afirmă că o mare parte dintre profesori, inclusiv dintre cei care predau limba română, nu mai citesc.
”Unii profesori – nu a măsurat nimeni până acum dacă sunt marea majoritate sau mica minoritate, dar eu vă spun ce-mi spun și ce mi-au spus în conferințe directorii de biblioteci. M-am întâlnit de mai multe ori cu directorii bibliotecilor județene din România. Mi-au spus că nu prea au văzut profesori.
Profesorii nu prea intră în biblioteci. Și eu vă spun că mare parte a profesorilor, atât din rural, cât și din urban, nu mai citesc. Este vorba despre profesori se științe umaniste, de limba și literatura română care nu mai citesc. Prin faptul că ei nu au un exercițiu de lectură, nu-i obligă nici pe elevii lor să o facă și nu au lectura ca valoare de finalitate. Nu ești om dacă nu ai lecturi. Dacă nu ai lecturi, nu ai structuri de gândire și interpretare a realității”, a declarat profesorul universitar, într-un interviu acordat platformei DC News.
Dumitru Borţun este doctor în filosofie şi profesor universitar la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti – SNSPA, unde predă cursurile „Analiza discursului public”, „Semiotică. Teorii ale limbajului”, „Etică în comunicare” şi „Responsabilitate socială corporativă”.
A publicat peste 160 de studii, articole şi interviuri în volume colective, publicaţii de specialitate şi cultură. Este autorul cărților Bazele epistemice ale comunicării (Ars Docendi, 2002), Relaţiile Publice şi noua societate (Tritonic, 2005, 2012), Responsabilitatea socială corporativă: de la relaţii publice la dezvoltare durabilă, coordonator (Tritonic, 2012), Bazele epistemice ale comunicării – ediţia a II-a, revizuită şi adăugită (Tritonic, 2013), Mareea neagră: limba română sub asediu. Greşeli de exprimare în mass media din România (Tritonic, 2015).