Prof. univ. Ciprian Mihali: Aș fi favorabil desființării olimpiadelor

Profesorul universitar Ciprian Mihali transmite că ar susține ideea ca olimpiadele să fie desființate, pentru că aceste competiții școlare riscă să antagonizeze elevii, părinții și profesorii.

Mihali își argumentează poziția apelând la relatările unor părinți despre deficiențele de organizare de la unele olimpiade.

„Din experiența de părinte de olimpică națională, aș fi favorabil desființării olimpiadelor.

Decalajul dintre modul de gândire al unei generații anchilozate de profesori și mintea liberă și creativă a elevilor este din ce în ce mai mare. Iar aceste olimpiade nu fac decât să adâncească ruptura dintre generații și furia împotriva nedreptății și a atitudinii ostile a profesorilor.

Care profesori fac o muncă uriașă timp de o săptămână, nu-i vorbă. Toată admirația de asemenea pentru profesorii îndrumători, care au călăuzit pregătirea elevilor timp de luni de zile”, transmite Mihali.

„Dar ce se întâmplă la aceste olimpiade e tot mai lipsit de sens. Și poate ar fi mai bine ca ele să dispară decât să antagonizeze grupuri mari de copii, părinți și profesori”, adaugă profesprul universitar de la Universitatea Babeș-Bolyai.

1 comment

  1. Lucia Firescu spune:

    Cum? Adică, elevilor care sunt competitivi să le fie scoasă din programă (poate) singura activitate pentru care vin cu pasiune și plăcere?…
    Iar, din nou, încă o dată, se cer măsuri care „să le convină”, „să-i mulțumească” celor/ pe cei care NU vor să muncească și/ sau NU au pasiuni!…
    Încă o dată… la GUNOI cu performanța!

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.