fbpx

Prof. Mihaela Popa, fost secretar de stat: Ministerul Educației și inspectoratele sunt rupte de realitate

Ministerul Educației și inspectoratele sunt rupte de realitate în cazul burselor de merit acordate elevilor cu medii sub 5, spune profesoara Mihaela Popa, fost secretar de stat în același minister.

Mihaela Popa este de părere că discuţia cu mediile mult prea mici pentru bursele de merit va trece, fiindcă presiunea este destul de mare, Ministerul Educaţiei urmând să modifice Metodologia de acordare a burselor şcolare. Însă, aceasta nu înţelege de ce nu sunt luate măsuri tocmai pentru ca elevii să nu mai fie în situaţia de a avea medii sub 5.

„Ce facem cu acel procent de aproape 40% de elevi care au obţinut la Evaluarea Naţională sub 5? Ce a făcut Ministerul? Ce au făcut Inspectoratele? Ce se întâmplă dacă şi anul acesta vom avea aproape 25% abandon şcolar în mediul rural? Un copil care merge la şcoală zi de zi, de la clasa I până la clasa a VIII-a, fără să îşi facă vreodată tema şi fără să citească ceva, este imposibil să nu aibă nota 1,59”, a declarat Mihaela Popa pentru Ziarul de Iași.

Aceasta scoate în evidenţă un aspect important. Dacă printre cei 30% de elevi care primesc bursă şi ar trebui să aibă cele mai mari medii din clasă se regăsesc copiii cu medii sub 4,99, înseamnă că restul 70% de elevi pot avea chiar media 1,00.

„Faptul că Ministerul şi Inspectoratele nu au ştiut în momentul în care au spus 30%, că există şcoli unde se intră cu nota 2 sau sunt şi şcoli unde se intră fără să se prezinte măcar elevul la Evaluarea Naţională, îmi dovedeşte că nimeni nu este interesat cu adevărat de sistemul de educaţie. Ei nu îl cunosc, fiindcă stau de prea mulţi ani în funcţie, stau în birouri şi nu ştiu nimic de ceea ce se întâmplă în realitate”, a mai spus fostul secretar de stat, Mihaela Popa, pentru Ziarul de Iași.

Cazurile ar urma să fie corectate în metodologie, spune ministra Ligia Deca.

„Per ansamblu bursele sunt mai multe, sunt în cuatum mai mare semnificativ, de la 200 de lei vorbim despre 450 de lei și într-o proporție covârșitoare ele ajung la cei mai buni copii, avem însă și licee unde sunt copii care au intrat cu media de la Evaluarea Națională sub nota 5. De fapt, aceasta este problema. Cazurile acestea punctuale vor fi corectate în metodologie, în viitor. Trebuie să vedem ce propuneri primim de modificare”, a declarat, miercuri, Ligia Deca, pentru Știrile TVR.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.