fbpx

ARCA: Primul satelit românesc va fi lansat din Marea Neagră, cu ajutorul unei rachete

Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA) va lansa, în iunie 2021, primul satelit românesc, cu o rachetă proiectată și construită integral în România, informează publicația iqool.ro.

ARCA este o companie aerospaţială cu sediul în România, la Râmnicu Vâlcea şi se ocupă de construirea rachetelor, a baloanelor de mare altitudine şi a vehiculelor aeriene fără pilot. Această asociaţie a fost fondată în 1999 de inginerul român Dumitru Popescu şi alţi pasionaţi de rachete şi aeronautică.

În iunie 2021, ARCA non-profit va lansa EcoRocket, racheta proiectată şi fabricată integral în România, care va plasa pe orbită primul satelit românesc. Conform Lansăm România, ţara noastră va deveni a 11-a ţară din lume care şi-a lansat propriul satelit şi a doua din Uniunea Europeană, după Franţa.

Prin lansarea EcoRocket, ARCA non-profit doreşte să câştige premiul de 10 milioane de euro oferit de Comisia Europeană. Premiul vizează stimularea industriei aerospaţiale europene pentru construcţia de rachete lansatoare de sateliţi, cu un impact redus asupra mediului înconjurator şi la un cost de lansare scăzut.

Lansarea din mare: procedură în premieră

EcoRocket se va lansa de sub mare, printr-o procedură în premieră. Astfel se obţine o flexibilitate excepţională, prin posibilitatea de lansare din orice mare sau ocean, fără a exista dependenţa de o rampa de lansare fixă.

Echipa de lansare a primit confirmarea oficială pentru începerea implementării planului de operaţii aero-naval, în vederea lansării EcoRocket din Marea Neagră.

Până în prezent, ARCA a lansat două rachete stratosferice, patru baloane stratosferice la scară largă, inclusiv un balon de tip cluster și a primit două contracte guvernamentale cu guvernul român și un contract cu Agenția Spațială Europeană. 

 

1 comment

  1. Radu spune:

    Acu se gată şi luna Iulie. Ceva noutăți de la ARCA?

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.