fbpx

Primarul Sucevei, recordman la festivități-viteză

foto: obiectivdesuceava.ro

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a fost prezent la nu mai puțin de 13 unități de învățământ din toate colțurile orașului, luni, potrivit publicației locale Obiectiv. Anul trecut, edilul a fost la 14 școli.

În fotografiile publicate de jurnaliști se poate observa cum primarul a fost așteptat cu pâine și sare de către copii îmbrăcați în costume populare naționale.

„Educația a fost și va rămâne un domeniu de interes major pentru municipalitate, de aceea am participat astăzi la deschiderea anului școlar la 13 unități de învățământ, respectiv: Școala generală nr.11, Burdujeni; Școala generală nr.6, Burdujeni sat; Școala generală nr.7, Ițcani; Colegiul Național “Petru Rareș”; Școala generală nr.3, Mărășești; Colegiul Național “Mihai Eminescu”; Liceul Teoretic Filadelfia; Liceul Natanael; Liceul cu Program Sportiv; Seminarul Teologic; Grădinița cu program normal Obcini; Grădinița cu program prelungit Gulliver”, a spus Ion Lungu, potrivit sursei citate.

Primarul nu a reușit să atingă „performanța” din 2021, când a participat la festivitățile organizate în 14 școli, după cum relata Educație Privată la acea vreme.

Mesajul acestuia a fost că municipalitatea suceveană va continua să sprijine învățământul și că sunt în diferite stadii de derulare proiecte de peste 20 de milioane de euro în domeniul creșterii eficienței energetice a clădirilor publice, corpuri de clădiri noi, grădinițe noi, construire creșe noi și de asemenea lucrări de reparații și dotări în școli.

„Am invitat toate școlile să se implice în promovarea împreună cu municipalitatea în proiecte de digitalizare unde sunt disponibile pe fonduri europene sume importante de bani, să transformăm școlile din orașul nostru în școli inteligente”, a mai spus Ion Lungu, potrivit sursei citate.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.